Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elveţienii de la Repower au cumpărat 80% din acţiunile Elcomex

Publicat in Curierul, luni 21 iunie 2010 ·

Compania românească a avut venituri de 70 mil. euro în 2009

Tranzacţia se va finaliza luna viitoare după primirea tuturor avizelor

Compania elveţiană Repower a cumpărat de la omul de afaceri Ion Grecu 80% din acţiunile companiei româneşti de distribuţie de energie electrică Elcomex EN, care a înregistrat venituri de 70 de milioane de euro în 2009.

Tranzacţia, care se va încheia în iulie, trebuie să primească aprobarea autorităţilor din domeniul concurenţei şi să îndeplinească mai multe condiţii stabilite între părţi. Prin acordul de achiziţie, Repower va prelua ulterior şi restul de 20% din acţiunile Elcomex EN, se arată într-un comunicat al companiei. Elcomex EN este controlată în întregime de omul de afaceri Ion Grecu, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Prin preluarea Elcomex EN, Repower va aproviziona cu energie clienţi finali de pe segmentul IMM-urilor din România, cu un consum individual de 0,5-20 de GWh anual.

Valoarea tranzacţiei nu a fost menţionată în comunicat. Cei 26 de angajaţi ai Elcomex vor fi preluaţi de Repower după finalizarea tranzacţiei.

Repower vede România la fel de potentă ca şi Elveţia

Anul trecut Elcomex EN a vândut aproximativ 1 TWh de energie, reprezentând 6% din piaţa electricităţii din România. România are potenţialul de a deveni un centru de distribuţie al energiei în regiune, similar Elveţiei, consideră Repower. În plus, compania se bazează şi pe creşterea consumului de energie pe piaţa românească odată cu dezvoltarea economică a ţării. Compania elveţiană are deja o bază în România, iar din 2007 a realizat tranzacţii cu energie pe piaţa locală prin intermediul biroului din Praga.

Repower, fostă Ratia Energie, are ca principali acţionari canton elveţian Graubünden, cu o participaţie de 46%, respectiv companiile Alpiq Holding şi EGL AG, cu 24,6% şi 21,4%.

@N_

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum o ora
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 3 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni reluat pe ambele fire! Anunțul CFR SA

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 08:23, traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni a fost reluat în condiții normale, cu tracțiune electrică și pe firul 2. CFR reamintește faptul că în cursul zilei de ieri

Doi şoferi morţi şi un pasager rănit, în urma unui accident pe DN 54, în judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară/ În urma impactului, maşina mică a luat foc. Traficul rutier este blocat

News.ro acum o ora
Doi şoferi au murit, iar un pasager a fost rănit, în urma unui accident petrecut, joi, pe DN 54, între localităţile Izlaz şi Gârbov, din judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară. În urma impactului puternic, auto

Angajații din administrația fiscală și financiară protestează în fața Ministerului Finanțelor

Mediafax acum o ora
„Protestul exprimă nemulțumirile legitime ale lucrătorilor din administrația fiscală și financiară, dar și ale altor categorii de bugetari care se confruntă cu lipsa dialogului social real și nerespectarea drepturilor profesionale și salariale”, tra

A murit nepotul lui Iuliu Maniu, dr. Ioan Boilă, cunoscut ca „Medicul fără de arginți” al Clujului

Ziua Constanta acum o ora
Sâmbătă, 5 iulie 2025, la vârsta de 97 de ani, s-a mutat la Cer „𝐌𝐞𝐝𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐠𝐢𝐧𝐭̦𝐢” 𝐚𝐥 𝐂𝐥𝐮𝐣𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐃𝐫. 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐁𝐨𝐢𝐥𝐚̆ (numele complet: Ioan-Dumitru-Iuliu Boilă), fost deținut politic, întemeietor și apoi

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 11 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum 3 ore
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

23°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°