Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elveţia - Chile 0-1 / Sud-americanii, tot departe de calificare

Publicat in Adevarul, luni 21 iunie 2010 ·

Chile a învins Elveţia, scor 1-0, şi a urcat pe primul loc în clasamentul Grupei H, una dintre cele mai puternice ale acestui turneu final. Chiar dacă au acumulat 6 puncte, sud-americanii nu se pot considera calificaţi. După victoria istorică în faţa Spaniei, elveţienii au cele mai mari şanse de a merge în optimi. Trebuie să învingă Hondurasul, care joacă diseară cu Spania (21:30), la două goluri diferenţă.

Fotbalistul nâscut în Kosovo, Valon Behrami, a primit cartonaş roşu în minutul 31, după un cot aplicat lui Sanchez.

Singurul gol al întâlnirii a fost înscirs de Mark Gonzalez în minutul 76. Deşi se află pe primul loc, chilienii pot rata calificarea. În ultimul meci al Grupei H vor întâlni Spania, iar în cazul unui eşec şi o victorie a elveţienilor la două goluri în faţa celor din Honduras, sud-americanii vor rămâne acasă. Asta şi dacă Spania va câştiga diseară de la (21:30) contra Hondurasului la două goluri diferenţă.

Elveţia a bătut recordul Italiei. Chiar dacă a pierdut, "echipa emigranţilor", cum poate fi poreclită naţionala Elveţiei, a bătut un record, după ce a rezistat 569 de minute fără să primească gol la un Campionat Mondial. Italia deţinea acest record cu 550 de minute fără gol.

Citeşte şi:

Povestea Mondialului organizat de Chile

Cupa Mondială de Fotbal, din 1930 până azi

Echipe:

Chile: 1. Bravo, 18. Jara, 3. Ponce, 17. Medel, 4. Isla, 14. M. Fernández, 6. Carmona, 8. Vidal, 15. Beausejour, 9. Suazo, 7. A. Sánchez. Antrenor: Marcelo Alberto Bielsa

Elveţia: 1. Benaglio, 2. Lichtsteiner, 5. von Bergen, 13. Grichting, 17. Ziegler, 11. Behrami, 8. Inler, 6. Huggel, 16. Gelson, 9. Frei, 10. Blaise Nkufo. Antrenor: Ottmar Hitzfeld

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 49 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 25 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 3 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°