România are un PIB per capita de doar 45% din media UE, fiind depăşiţi doar de bulgari (41%), în topul sărăciei Uniunii Europene.
Cele mai sărace ţări din UE sunt Bulgaria (41% din media UE), România (45%), Letonia (49%), Lituania (53%), Polonia (61%), Estonia (62%), Ungaria (63%) şi Slovacia (72%).
Produsul intern brut (PIB) per capita al economiei spaniole s-a situat în 2009, în ciuda crizei economice şi financiare, la 103% din media Uniunii Europene, acelaşi nivel ca şi în 2008, informează Europa Press. Spania rămâne, astfel, în faţa Italiei, care a înregistrat un PIB de 102% din media UE, conform datelor preliminare ale Eurostat.
Spania se menţine astfel pe poziţia a 12-a în UE din punct de vedere al bogăţiei pe cap de locuitor, în spatele unor ţări ca Germania (116%), Belgia (115%), Finlanda (110%) şi Franţa (107%). Totuşi, PIB-ul per capita spaniol îl depăşeşte pe cel din Cipru (98%), Grecia (95%), Cehia (80%), Malta şi Portugalia (78%).
De la începutul crizei economice, PIB-ul per capita spaniol a scăzut de la maximul 105% din 2007 la 103% în 2008, procent ce se menţine, pentru moment, stabil. Această cădere a frânat convergenţa cu Franţa (care a căzut de la 109% la 107%) şi cu Germania (care a rămas stabilă, la 116%).
Ţara care a pierdut cele mai multe procente din bogăţia pe cap de locuitor pe durata crizei a fost Irlanda, care a ajuns de la 148% în 2007 la 131% în 2009. Cu toate acestea, Irlanda rămâne pe locul 2 în rankingul UE.
Citeşte pe adevarul.es care sunt ţările cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor din Uniunea Europeană