Într-un TIR au fost descoperite, la vama Vărşand, 4.500 perechi de pantofi sport de contrabandă.
La Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, poliţiştii au reuşit să împiedice intrarea în ţară a câtorva produse de contrabandă, mai precis a mai multor cutii de pantofi. Astfel, pe sensul de ieşire din ţară, un automarfar a fost oprit şi controlat de către aceştia, pe baza unei analize de risc. Şoferul TIR-ului, un cetăţean bulgar în vârstă de 41 ani, deşi a prezentat acte conform cărora transporta 12.000 kg materiale pentru un stand de expoziţii din Grecia în Olanda, ascundea şi 4.500 de perechi de pantofi sport. Aceştia aveau însemnele distinctive ale mărcii „Nike" şi erau îndesaţi în mai multe cutii de carton, iar când a fost luat la întrebări, conducătorul automarfarului a spus că nu ştie cum au ajuns pantofii la el în TIR. Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în vederea stabilirii autenticităţii produselor menţionate şi depistării persoanelor implicate, iar la finalizarea cazului vor fi luate măsurile legale care se impun. Într-un TIR au fost descoperite, la vama Vărşand, 4.500 perechi de pantofi sport de contrabandă.
La Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, poliţiştii au reuşit să împiedice intrarea în ţară a câtorva produse de contrabandă, mai precis a mai multor cutii de pantofi. Astfel, pe sensul de ieşire din ţară, un automarfar a fost oprit şi controlat de către aceştia, pe baza unei analize de risc. Şoferul TIR-ului, un cetăţean bulgar în vârstă de 41 ani, deşi a prezentat acte conform cărora transporta 12.000 kg materiale pentru un stand de expoziţii din Grecia în Olanda, ascundea şi 4.500 de perechi de pantofi sport. Aceştia aveau însemnele distinctive ale mărcii „Nike" şi erau îndesaţi în mai multe cutii de carton, iar când a fost luat la întrebări, conducătorul automarfarului a spus că nu ştie cum au ajuns pantofii la el în TIR. Pol