"Când am ajuns în Franţa, ca medic, m-a frapat demnitatea pacientului când păşeşte în cabinetul medicului. Există un dialog de la egal la egal, deşi este un raport inegal între pacient şi medic. Pacientul suferă şi are nevoie de sprijin de la medic". Este amintirea medicului radioterapeut Rodica Ivanov, stabilit în Franţa din 1981, venit la Bucureşti special pentru a pregăti Forumul bolnavilor de cancer şi al familiilor lor, găzduit recent de Institutul Cultural Francez.
La acest Forum, organizat de Asociaţia Franceză de Ajutor Medical pentru Români (AFAMR) şi Ambasada Franţei la Bucureşti, medici specialişti, psihologi şi preoţi ortodocşi, greco şi romano-catolici, dar şi pacienţi s-au aflat faţă în faţă cu cancerul.
Forumul a debutat prin demistificarea teribilei boli. Toţi participanţii la Forum au fost de acord că, în prezent, cancerul nu mai este grozăvia de boală de altădată. Dacă este depistat înainte de a-şi scoate colţii şi asigurările de sănătate îşi fac treaba, atunci sunt şanse mari ca pacientul să se apropie mult de vindecare, susţine medicul Rodica Ivanov, secretarul AFAMR. Depistarea în faze incipiente este esenţială. Pentru că printr-o operaţie minoră boala poate fi vindecată, în timp ce, în faze avansate, intervenţiile chirurgicale sunt mutilante şi cu şanse mult mai mici de vindecare. Din păcate, pacientul cu neoplasm din ţara noastră poate foarte uşor fi prins într-o capcană periculoasă. Din cauza lipsei de educaţie el este ispitit de oferta venită de la tot felul de naturişti care au proliferat periculos în ultima vreme.
De asemenea, participanţii la Forum au fost de acord asupra faptului că procesul de vindecare începe de la modul în care pacientului i se aduc la cunoştinţă diagnosticul şi tratamentele. Preotul Horia Nicolae Prioteasa, coordonator al preoţilor din spitale, este de părere că "nu trebuie ascuns diagnos