Olanda este printre puţinele naţionale europene prezente în Africa de Sud care nu are niciun fel de probleme. Sursa: Reuters
"Portocala mecanică" este prima echipă care şi-a asigurat calificarea matematică în "optimi", după ce a învins sâmbătă, la Durban, naţionala Japoniei, cu scorul de 1-0. Bert van Marwijk, selec ţionerul batavilor, debordează de optimism, declarând că echipa sa a învăţat esenţialul, adică să joace la rezultat, chiar dacă asta înseamnă în mare măsură sacrificarea spectacolului.
"Obiectivul nostru a fost calificarea în sferturile de finală, dar acum cred că putem să ne gândim la mai mult, adică măcar la semifinale. Am jucat exact ce şi cât a trebuit pentru a obţine şase puncte şi a ne asigura prezenţa în optimi", a spus Van Marwijk.
Starul lui Bayern ar putea intra contra Camerunului
Arjen Robben e arma în plus pe care selecţionerul olandez e gata să o arunce în luptă în orice moment.
"Ne bucurăm pentru faptul că, prin aceste două victorii, i-am asigurat şi lui Robben şansa de a juca la un campionat mondial. El este refăcut şi abia aşteaptă să intre. Cel care va decide va fi el, după ce va avea avizul favorabil al medicilor. Cu Rob ben în teren Olanda va fi şi mai greu de bătut şi ne putem atinge noul obiectiv, minimum semifinalele", a continuat Van Marwijk pe acelaşi ton optimist.