Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proprietarul tipografiei Megapress investeşte 3,5 mil. € şi se gândeşte din nou la vânzarea companiei

Publicat in Ziarul Financiar, luni 21 iunie 2010 ·

Grupul tipografic Megapress, deţinut de omul de afaceri Sorin Peneş, a anunţat investiţii de 3,5 milioane de euro în modernizarea tipografiei din Bucureşti, după ce în cursul anului trecut afacerile s-au comprimat cu mai mult de 30%, la 14 milioane de euro.

Potrivit reprezentanţilor companiei, în prima fază vor fi achiziţionate o rotativă de 48 de pagini, echipamente de prepress şi legătorie.

"Redimensionăm tipografia, facem retehnologizare şi înlocuim echipamentele mai vechi. Am reorganizat fluxurile de producţie, s-au făcut optimizări, iar utilajele înlocuite le vom vinde apoi mai departe", a declarat Peneş. La fel ca şi în anii trecuţi, echipamentele uzate ar putea fi achiziţionate de alte tipografii din Serbia sau alte ţări din sud-estul Europei.

Grupul Megapress cuprinde pe lângă tipografia Megapress şi editurile Aramis, Minerva şi Tribuna Învăţământului.

În cursul anului trecut editurile au reprezentat 25% din cifra de afaceri a companiei şi au înregistrat o profitabilitate de 18%, în timp ce activităţile tipografice au avut un randament de 8%.

În prezent compania se află în plin proces de reorganizare desfăşurat cu ajutorul unui consultant specializat în activtităţi de producţie, care analizează fluxurile din fiecare departament şi stabileşte apoi necesarul de resurse pentru fiecare activitate. Megapress, grup tipografic fondat în urmă cu aproximativ 20 de ani, a pierdut anul trecut a doua poziţie în piaţa locală a tipografiilor în urma scăderii businessului şi a ascensiunii competitorului EuroDruck Service, care operează de aproape doi ani o tipografie greenfield în Braşov.

"Rezultatele din 2009 au fost foarte bune pentru că am crescut profitul. Acum suntem în proces de remodelare şi separare a activităţilor de publishing şi printing în interiorul grupului", a spus Peneş. În 2009, în timp ce cifra de afaceri s-a redus, Megap

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România. Zona unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 37 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineața, 22 noiembrie, în zona Vrancea, anunță Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „În ziua de 22 Noiembrie 2024, la ora 06:07:05 (ora locală a României), s-a produs în zon

Trump şi-a ales noul procuror general

Mediafax acum 57 minute
Decizia vine la câteva ore după ce Matt Gaetz s-a retras din cursă din cauza opoziţiei senatorilor republicani, care au avut rezerve legate de acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit la adresa sa, subliniază The Guardian. Bondi este o susţinăto

Cod roşu de vânt puternic în mai multe județe. Rafale și de 120 km pe oră în Cluj

HotNews acum 29 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa patru avertizări nowcasting Cod roşu şi Cod portocaliu de vânt puternic, valabile în zone şi localităţi din judeţele Cluj, Caraş-Severin şi Sibiu. Potrivit meteorologilor, până la

Bitcoin se apropie de pragul de 100.000 de dolari, stimulat de perspectivele unei reglementări mai favorabile în SUA sub administraţia Trump

News.ro acum o ora
Preţul bitcoin a continuat să crească joi, ajungând aproape de pragul de 100.000 de dolari, pe măsură ce aşteptările unei reglementări mai favorabile în Statele Unite sub preşedintele ales Donald Trump au stimulat piaţa, transmite Reuters. În timpul

Alegeri prezidenţiale 2024 au început. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 22 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Horoscop pentru vineri, 22 noiembrie 2024. Ziua anunță cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec Relatiile sentimentale si cele cu copiii cunosc suisuri si coborasuri sau una calda, una rece. Recomandabil ar fi sa te detasezi de cei dragi, să-i lași să-și vadă de ale lor, iar tu să-ți orientezi eforturile catre un hobby. Gandeste-te ser

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 9 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 12 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Vremea

București
acum

vin.

1°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/9°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°