Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pavlovici: "Vasluiul va fi printre canditatele la titlu"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 21 iunie 2010 ·

Miloş Pavlovic a revenit în pregătiri şi se gîndeşte deja la campionat. Sîrbul recunoaşte că noua ediţie a ligi întîi va fi mult mai disputată, toate echipele din fruntea clasamentului efectuînd în această perioadă multe transferuri de marcă.

“Va fi un sezon şi mai greu pentru noi, însă pentru suporteri va fi un adevărat spectacol. Toate echipele din frunte s-au întărit, iar în Bucureşti este foame de rezultate la marile echipe. Şi noi sîntem printre candidatele la titlu. Cred că CFR, Urziceni, Dinamo, Steaua şi Vaslui vor lupta pentru titlu de campioană”, a precizat Pavlovici.

Fotbalistul susţine că în sezonul trecut galben-verzii au fost lipsiţi de şansă şi meritau să cîştige cel puţin Cupa României. “Sezonul trecut, ghinionul a fost adversarul nostru. Meritam să cîştigăm măcar cupa, dar asta e viaţa de fotbalist. Sper să avem noroc în noua ediţie de campionat şi mai puţini accidentaţi. Patronul vrea mai mult de la noi şi este normal deoarece potenţial avem. Pînă acum era o echipă indiferenta, însă din noul sezon lucrurile se schimbă şi nu vom mai fi trataţi la şi alţii de către adversari. Va fi greu, însă obiectivul nostru rămăne cîştigarea campionatului”, a spus mijlocaşul defensiv.

Pavlovici consideră că noul antrenor, Lopez Caro, nu poate să transforme o echipă ca FC Vaslui într-un Real Madrid al României, însă experienţa sa poate ajuta în atingerea unor performanţe. “Nu putem fi asemuiţi cu galacticii de la Real, sîntem doar FC Vaslui. Este un antrenor cu mare experienţă şi cred că acest lucru poate ajuta echipa. Sînt optimist şi cred că noul antrenor va aduce numai bine la Vaslui”, a completat Pavlovici.

Miloş Pavlovic a revenit în pregătiri şi se gîndeşte deja la campionat. Sîrbul recunoaşte că noua ediţie a ligi întîi va fi mult mai disputată, toate echipele din fruntea clasamentului efectuînd în această perioa

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 40 minute
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum o ora
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 27 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 22 minute
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 57 minute
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum o ora
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 3 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 3 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 2 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 2 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°