Refuzul de a trimite trupe in Kirghizstan e o dovada clara ca Rusia nu vrea sa se implice direct, mai ales ca nu poate pretinde prea usor statutul de mediator dezinteresat. Oriunde in lume, comunismul de tip sovietic a pretins ca va crea noi identitati colective, in locul celor lasate mostenire de "vechile regimuri". Am asistat, in ultimele doua decenii, la esecul dramatic al acestei pretentii. In lumea postcomunista, drama iugoslava a constituit demonstratia cea mai singeroasa, dar nu pot fi ignorate conflictele violente din interiorul sau dintre republicile si regiunile componente ale fostei Uniuni Sovietice. Violentele etnice din Kirghizstan, izbucnite cu putin timp inaintea referendumului asupra unei noi constitutii, ilustreaza foarte bine modul in care problemele identitare mai vechi se mentin in contextul nou, specific lumii post-sovietice si post-Razboi Rece. Asa cum se intimpla adesea, au existat voci ce au avertizat ca dupa inlaturarea de la putere a lui Askar Akaiev, in 2005, rivalitatile etnoculturale din Kirghizstan ar putea capata un aspect violent, insa ele nu au generat efecte sesizabile. Dincolo de controversele din Sud intre majoritatea kirghiza si minoritatea uzbeca, exista un conflict cultural si politic la fel de semnificativ, cel intre kirghizii din Nord si cei din Sud. Perioada lui Akaiev era oarecum credibila in privinta garantiilor oferite: majoritatea kirghiza nu va anihila identitatea minoritatii uzbece, iar Nordul nu va coplesi din punct de vedere politic si cultural Sudul. "Revolutia lalelelor" l-a propulsat la putere pe Kurmanbek Bakiev, un politician ce provenea din Sud si despre care se spera ca va contribui la impunerea unei distributii mai echitabile a puterii si avutiei. In fapt, el a fost inlaturat la rindul sau de actuala coalitie preponderent "nordista" condusa de Rosa Otunbaeva. In aceasta ecuatie, uzbecii au fost acuzati de sust