Toată lumea a stat ieri cu ochii aţintiţi pe Palatul de la Snagov. Cu ajutorul televiziunilor de ştiri, întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi conducerea PDL a căpătat proporţii epocale. Nici desantul grupului Bilderberg la Bucureşti nu ar fi stârnit mai tare apetitul pentru scenarii conspiraţioniste.
Va ataca Băsescu? Cum se vor apăra Boc, Blaga, Videanu, Berceanu? Vor contraataca? Îi vor reaminti că ei l-au ales preşedinte? Vor accepta să remanieze Guvernul? Dacă da, cine va zbura? Şi Udrea ce va spune? Cine va schimba pe cine? În jurul acestor întrebări s-au ţesut zile întregi avancronici ale apocalipsei de la Snagov. Toate alimentând, involuntar, iluzia că se pregătesc schimbări dramatice în destinul României. Că puterea, tăvălită de valul nemulţumirii celor cărora li se vor scădea salariile şi pensiile, va lua decizii radicale pentru a se salva politic.
Ce pierdere de vreme! Câtă tristeţe în tot acest bâlci! La ce folos, dacă se remaniază Guvernul? Cu ce ne ajută dacă partidul îl pune pe X în locul lui Y? Schimbă asta lucrurile cu adevărat? Nici vorbă. Toată fundaţia puterii este prea putredă pentru a putea renova edificiul fără să umbli la structură. Iată un singur exemplu.
În drum spre Snagov, caravana puterii a trecut, inevitabil, şi peste piatra cubică ce acoperă Piaţa Charles de Gaulle. Hurducaţi pe denivelările care unduiesc drumurile de lângă Parcul Herăstrău şi Lacul Bordei, probabil că mulţi dintre şefii PDL şi-au amintit încântaţi că, în curând, coşmarul şoferilor din nordul Capitalei va lua sfârşit. Piatra cubică va fi, în sfârşit, scoasă şi în locul ei va fi turnat asfalt! Asta înseamnă progres, aşa se modernizează România! Oare?
După ce ani de zile s-au folosit de faptul că drumurile care înconjoară Herăstrăul fac parte din patrimoniul oraşului - lucru cât se poate de adevărat şi întemeiat - pentru a-şi justifica n
