Eseistul si poetul Paul Valery avea obiceiul de a lipsi din apartamentul conjugal saptamini intregi, pina cind distinsa lui consoarta a intrat, pe buna dreptate, la oarece banuieli. Daca vreti sa aflati ce facea Valery in aceste intervale de absenta, cititi articolul de mai jos... Romanul politist solicita, in principiu, resursele de inteligenta ale cititorului. Se presupune ca autorul ii ofera tot ceea ce e necesar pentru a deslusi investigatia detectivului si a ajunge la o concluzie proprie: x e faptasul. Si, in unele cazuri macar, cititorul ar trebui sa ghiceasca mai repede decat detectivul cine este faptasul. Dar nu se intimpla niciodata asa. Daca nu gresesc, acelasi perfid autor face tot posibilul pentru a tulbura mersul cercetarii, reconstituirea crimei (sau a sirului de crime, daca avem de a face cu un serialkiller). Pentru acest cuvint, cititorul e coplesit de amanunte irelevante, de marturii inchipuite, de adevaruri partiale si ajunge, adesea, la un rezultat gresit. Abia ultima pagina, ultimul rind il ilumineaza. Asadar, daca nu ar exista vigilenta, ingeniozitatea si logica rece ale unui Hercule Poirot, ale parintelui Brown, ale lui Sherlock Holmes, odiosul criminal ar ramine pentru totdeauna nepedepsit si s-ar bucura de roadele abjecte ale nelegiuirii lui. Rostul detectivului e, in primul rind, acela de a restabili curatenia morala a universului si de a-l face acceptabil si locuibil.

Se presupune, de asemenea, ca filosoful e, prin insasi esenta lui, o fiinta extrem de grava, de serioasa. Filosoful - pretind comentatorii - se ocupa de esente, de universalii, de Idei si mult mai putin de lumea sensibila, a faradelegii si pacatului. Filosoful nu are ochi si urechi pentru realitate, ci doar pentru ceea ce depaseste realitatea si se inscrie in lumea inteligibila. In alte cuvinte, filosoful e un inchipuit cu capul in nori, precum Thales din Milet. Povestea s