* de la începutul lunii iunie, judeţul Brăila a rămas fără nici o doză de vaccin antirabic * brăilenii muşcaţi sunt nevoiţi să cumpere vaccinul de la farmacie, costul unui tratament antirabic fiind de aproximativ 2,5 milioane lei vechi *
foarte puţini dintre pacienţii care se adresează Secţiei de Boli Infecţioase îşi permit să suporte costul tratamentului
Medicii de la Secţia de Boli Infecţioase Brăila se declară învinşi în lupta împotriva turbării, deoarece stocul de vaccin antirabic, unicul tratament existent pentru profilaxia bolii, a fost epuizat la începutul lunii iunie. Culmea, în plină criză de vaccin antirabic, secţia a fost luată cu asalt de pacienţi atacaţi de câini, datele statistice arătând că vara se înregistrează o incidenţă crescută a acestor cazuri. Joia trecută, de exemplu, patru brăileni muşcaţi de animale au avut nevoie de îngrijiri din partea medicilor, dar au avut neplăcuta surpriză să constate că nu pot fi vaccinaţi gratuit împotriva turbării. "N-am avut cum să-i ajutăm, decât dându-le reţete să înceapă vaccinarea antirabică. Vara, media numărului de pacienţi este de 5 pe zi, mai mare decât în alte perioade", ne-a declarat dr. Ileana Grecu, şeful Secţiei Boli Infecţioase.
Banii pentru serurile şi vaccinurile antirabice trebuia plătiţi de Spitalul Judeţean, în cadrul căruia funcţionează singurul centru antirabic din judeţ, însă unitatea este în imposibilitatea de a mai achiziţiona alte doze, din lipsă de fonduri. În faţa pericolului apropiat ca cel puţin un brăilean să turbeze, conducerea Spitalului Judeţean a adoptat o soluţie de compromis, în sensul ca Institutul Cantacuzino să livreze vaccinul, contra cost, unei farmacii din Brăila, de unde să se poată aproviziona pacienţii. Aşa se face că singurul loc din Brăila unde se găseşte, la acest moment, vaccinul antirabic, este farmacia "Galenius", de pe Str. Republicii, lângă Teatrul