"Arval" România, companie de leasingi operaţional auto cu servicii incluse, a înregistrat de curând o creştere cu 30% a flotei administrate, ajungând la 3.000 maşini, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când deţinea aproximativ 2.300 vehicule, potrivit unui comunicat al companiei.
Arnault Leglaye, Managing Director "Arval" România, a declarat: "Într-o perioadă de incertitudine economică, leasing-ul operaţional este unul dintre domeniile care oferă avantaje concrete pentru companii, prin externalizarea riscurilor, optimizarea costurilor şi posibilitatea de a diminua efectele crizei financiare. Ne propunem să investim în continuare în flota administrată pentru a răspunde numărului de solicitări în creştere din partea companiilor, până la sfârşitul anului estimând că vom deţine 3.400 vehicule".
Potrivit unui studiu Datamonitor, citat de "Arval" România, creşterea pieţei de leasing operaţional la nivel european se va resimţi cel mai mult în statele emergente, unde acest concept câştigă tot mai multă popularitate ca metodă de finanţare. Companiile din ţări precum România, Rusia şi Ucraina înţeleg acum beneficiile asociate leasing-ului operaţional, care pot reduce semnificativ costul achiziţionării de noi vehicule. Astfel, rezultatele studiului arată faptul că valoarea contractelor de leasing operaţional din Europa va creşte cu 5% în acest an. Reprezentanţii "Arval" România estimează o cifră de afaceri de 19-20 milioane de euro pentru 2010. În prezent, "Arval" România înregistrează un număr de 200 de clienţi, cu 57% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.
Firma, parte a BNP Paribas Group, şi-a început activitatea în România la sfârşitul anului 2006. La finele anului 2009, deţinea deja o flotă administrată de 2.750 vehicule, in creştere cu 60% faţă de finele lui 2008 şi o cifră de afaceri în valoare de 15 milioane de euro, mai mare