Actionarii producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR), controlat de omul de afaceri rus Vitali Machitski prin intermediul grupului Vimetco, se vor întruni luna viitoare pentru a aproba un acord de împrumut în valoare de 180 mil. dolari de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în vederea refinanţării datoriilor pe care compania le are la băncile locale.
Respectivul împrumut a fost aprobat recent de BERD, instituţia urmând să contribuie direct cu circa 75 mil. dolari, iar cel puţin 105 mil. dolari vor fi atraşi printr-un credit sindicalizat. Creditul va avea o maturitate de 3 până la 5 ani, iar dobânzile vor fi negociate de Consiliul de Administraţie
Cu banii atraşi, Alro va rambursa datorii de peste 130 mil. dolari reprezentând sume de plătit în contul unor împrumuturi contractate de la UniCredit Bank Austria şi UniCredit Ţiriac Bank (circa 70,5 mil. dolari), BCR Erste (33 mil. dolari), ING Bank (4,2 mil. dolari şi 13,75 mil. euro) şi Raiffeisen Bank (10 mil. dolari), conform materialelor puse la dispoziţia acţionarilor pe site-ul propriu.
Operaţiunea de refinanţare a creditelor vine în contextul în care anul trecut producătorul de aluminiu a plătit dobânzi şi de peste 15% la creditele pe care le avea la bănci, potrivit raportului anual al companiei.
Alro a plătit în primul trimestru din acest an dobânzi la credite în valoare totală de 8,4 mil. lei (circa 2 mil. euro), în creştere cu 4,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, deşi datoriile totale ale companiei s-au redus în ultimul an cu 18%.
Acordul cu BERD va permite Alro să continue investiţiile şi programul de dezvoltare pe termen lung prin care compania vrea să-şi concentreze operaţiunile în jurul produselor din aluminiu cu valoare adăugată ridicată. Producătorul intenţionează să investească 50 mil. dolari în perioada 2010-2012 pentru extinderea gamei d