Mihai Tatulici l-a cunoscut pe Michael Jackson cu prilejul concertului de la Bucureşti, in 1992. Vedeta TV s-a ocupat impreună cu colegii din TVR de reportajele despre starul american, dar şi de primirea echipei acestuia.
“Am lucrat cu toată echipa de la «Veniţi cu noi pe programul 2». Reportajele intrau zilnic pe TVR. În cadrul emisiunii, s-au făcut două transmisiuni speciale dedicate lui Michael Jackson”, ne-a mărturisit Tatulici. Acesta afirmă că cel mai mult l-a frapat la Michael faptul că folosea foarte multă pudră. “Am dat mâna cu el când am făcut poza şi am avut senzaţia că mâna lui e din cretă. Era atât de pudrată, încât nu mai simţeai pielea”, rememorează vedeta postului Realitatea TV.
“Michael vorbea puţin şi consistent. Nu spunea stupizenii, făcea câteva observaţii la scenă şi atât. Era un tip modest şi timid, dar prezenţa lui magnetiza pe toată lumea. Oamenii se emoţionau imediat când îl zăreau. Întâlnirea cu el mi-a marcat existenţa”, ne-a declarat Mihai Tatulici.
George Mihăiţă i-a dăruit o revistă pe care i-a dedicat-o
George Mihăiţă l-a cunoscut pe Michael Jackson la Cotroceni. Actorul conducea revista “Salut”, iar înainte de concertul starului la Bucureşti, acesta a realizat un supliment special pentru el.
“I-am dăruit şi un număr al suplimentului special pe care i l-am dedicat şi care s-a vândut ca pâinea caldă. Suplimentul era povestea lui de viaţă şi avea multe poze. Pe copertă era Michael la vârsta de 4 ani, de care a fost impresionat”, îşi aminteşte George Mihăiţă, actualul director al Teatrului de Comedie din Bucureşti.
Ion Iliescu a aşteptat o oră să dea mâna cu starul
Politicienii, în frunte cu preşedintele de atunci al ţării, nu au ratat ocazia să se afişeze alături de megastarul american. Astfel, Ion Iliescu şi soţia lui, Ni