Supăraţi din cauza evoluţiilor favoriţilor în primele două meciuri de la Campionatul Mondial, ziariştii de la The Sun i-au recomandat selecţionerului Angliei să folosească 11 câini în partida de miercuri cu Slovenia.
Anglia a dezamăgit în primele două meciuri disputate la turneul final, 1-1 cu SUA şi 0-0 cu Algeria, rezultate în urma cărora a ajuns să tremure pentru calificarea în optimi. Pentru că doar o victorie, miercuri, împotriva Sloveniei, îi va ajuta pe insulari să iasă din grupă, tabloidul The Sun i-a recomandat selecţionerului Fabio Capello o soluţie radicală: să lase pe banca de rezerve starurile din Premier League şi să alcătuiască primul 11 numai din buldogi!
Patrupedele sunt mai sufletiste
Ziariştii insulari pretind că aceşti câini, celebri pentru fidelitatea şi răutatea de care sunt capabili, ar pune mai mult suflet şi ar fi mai necruţători decât Terry, Lampard, Gerrard sau Rooney în duelurile cu slovenii. În plus, buldogul din poartă pare mult mai stăpân pe situaţie decât Robert Green, goalkeeperul care a gafat impardonabil în partida contra Statelor Unite.
Citeşte şi "Egalul Angliei cu Algeria a îmbogăţit casele de pariuri"
Foto: The Sun / Northfoto