Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben de ploi şi vijelii în 19 judeţe din România, printre care şi judeţul Cluj, unde din această seară, până marţi dimineaţă, la ora 9.00, se pot produce parţial ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări de vânt şi grindină.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), începând din această seară, de la ora 19.00 şi până marţi, ora 9.00, în 19 judeţe se vor manifesta averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot avea aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.
Judeţul Cluj se va confrunta parţial cu aceste probleme. Judeţele avertizate cu cod galben sunt Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Caraş-Severin, Hunedoara, Timişoara, Arad, Bihor, Cluj, Alba, Sibiu şi Braşov.
În aceste regiuni, ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 de litri pe metru pătrat.