Din pricina fondurilor limitate, peste 20 de străzi au fost scoase din programul de extindere a rețelelor de apă și canalizare. Motivația este că străzile respective sunt mărginașe. Acestea au fost înlocuite cu alte străzi, din zone mai aglomerate.
Lucrările de extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare realizate prin finanțare de la Ministerul Mediului, sunt efectuate în procent de 63%. Diferența va fi executată în momen tul în care se vor primi restul de bani de la Minister. Plățile pentru lucrări sunt la nivelul lunii februarie 2009 (un milion de lei pe lună), iar constructorii au restanțe de încasat de peste 8 milioane de lei. Din pricina întârzierilor și banilor limitați, s-a decis înlocuirea de pe lista de investiţii a unui număr de 25 de străzi, considerate mai puţin aglomerate, din pricina poziționării la periferia orașului, cu alte 16 străzi, din zone aglomerate.
Astfel s-a renunțat la străzile: Gurghiului, Valea Frumoasă, Bartok Bela, Popovici Titus, Dâmbului, Frunzişului, Jiului, Răspântiilor, Roșu Titus, Abatorului, Octavian Goga, Herbert Spencer, Piața Rahovei, Prieteniei, Stâncii, Aurel Ciupe, Joseph Haydn, Toamnei, Paleului, Prunilor, Vântului, Delfinului, Lotrului, Prunului.
Au fost introduse străzile: Jimboliei, Clopoțeilor, Belșugului, Constantin Mille, Zambilelor, Ignatie Darabant, Cercului, Coriolan Horia, Eremia Grigorescu, Coriolan Pop, Nicolae Firu, Balog Istvan, Roman Mottl, Ogorului, Calea Clujului, Matei Corvin.