* instanţa de judecată le-a confirmat proxeneţilor brăileni mandatele de arestare emise de Tribunalul din Milano, aceştia fiind încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi
* cei doi fraţi urmează să fie extrădaţi în Italia, unde vor fi judecaţi şi condamnaţi pentru trafic de persoane şi proxenetism * cei doi proxeneţi au fost arestaţi vineri, în cadrul unei acţiuni ce s-a desfăşurat simultan pe teritoriul României şi Italiei, în urma căreia 14 persoane au fost reţinute * timp de doi ani, membrii reţelei, din care făceau parte şi brăilenii, au obligat peste 150 de tinere românce să practice prostituţia în Roma şi Milano
Cei doi fraţi brăileni care se ocupau cu traficul de fiinţe umane şi proxenetism în Italia au fost încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, urmând să fie extrădaţi în favoarea autorităţilor italiene. După ce vineri dimineaţă au fost săltaţi din pat de poliţiştii brăileni, proxeneţii au fost duşi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, Mihai (37 de ani) şi Marius Daniel Ailoaei (28 de ani), zis "Al Capone", din Brăila, au fost prezentaţi instanţei de judecată, care le-a confirmat mandatele europene de arestare emise pe numele lor de Tribunalul din Milano. În perioada următoare, indivizii vor fi trimişi în Italia, unde vor fi judecaţi şi condamnaţi pentru trafic de persoane şi proxenetism. {flv}19TRAFIC{/flv}
Aşa cum precizam şi în materialul "Brăileni arestaţi pentru proxenetism în Italia", publicat în ediţia on-line a ziarului nostru de sâmbătă, cei doi proxeneţi făceau parte dintr-o grupare infracţională formată din 57 de persoane, majoritatea din România. Pe numele acestora erau deja emise mandate europene de arestare, de către Tribunalul din Milano-Italia. Timp de doi ani de zile, membrii reţelei au obligat peste 150 de tinere românce, p