Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vizer vrea în A

Publicat in Bihoreanul, luni 21 iunie 2010 ·

Pe 5 noiembrie 1999, cu Marius Vizer la conducere, clubul Liberty reuşea una dintre marile performanţe din istoria sportului românesc, cucerirea Cupei Campionilor Europeni. La judo.

Întrebat mereu despre fotbal, Vizer a evitat în acea perioadă să se implice în sportul rege. Până într-o zi, când le-a spus apropiaţilor: "Gata, hai să promovăm FC Bihor". Şi s-a ţinut de cuvânt. Astăzi cere din nou conducerea clubului...

Victorie!

Strategia era clară: în trei ani echipa trebuia să ajungă în prima ligă. Primul pas a fost făcut la finele turului de campionat 2000-2001 când FC Bihor a fost preluat de Marius Vizer. Echipa se afla în partea a doua a clasamentului, dar avea să încheie sezonul pe un incredibil loc 4 şi o serie de 12 jocuri fără înfrângere, sub bagheta lui Ioan Andone. Sezonul următor a reprezentat o bătălie în care FC Bihor a fost la un moment dat pe primul loc, în minutul 16 al meciului cu FC Baia Mare, dar a pierdut cu 1-2 marele derby şi a prins ultima poziţie a podiumului, după UTA şi FC Baia Mare.

Al treilea şi ultimul sezon al lui Vizer la FC Bihor a fost cel mai fructuos. Orădenii au reuşit să încheie campionatul pe locul doi, după Unirea Alba Iulia, şi să prindă barajul de promovare contra Oţelului Galaţi. Prima manşă avea să fie pierdută cu 1-2 la Galaţi, dar returul de la Oradea a intrat în istorie. Cu 25.000 de orădeni în tribune - ultima dată când stadionul a găzduit atâţia spectatori -, orădenii, conduşi cu 0-1, au revenit şi s-au impus după prelungiri. "Golul de aur" a fost reuşit de Bogdan Vrăjitoarea, cel care a marcat de altfel toate golurile echipei orădene din dubla cu gălăţenii.

Victoria a scos oraşul în stradă. Au fost momente de euforie aşa cum au mai trăit orădenii doar la evenimentele din decembrie 1989 sau la marile performanţe ale "Generaţiei de Aur". Seara care a urmat marii promovări a prilejuit întâln

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii ar putea scăpa de vize pentru a călători în SUA

Wall-Street.ro acum o ora
România ar putea scăpa oficial de vize pentru Statele Unite dacă intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, 10 ianuarie, la Washington D.C., între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro M

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum o ora
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 2 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 3 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum o ora
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum 3 ore
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 4 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum 2 ore
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum 3 ore
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/14°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

10°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/13°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°