In timpul primului razboi mondial, armatele romanesti pierd cateva batalii si se retrag in Moldova.
Intrebat de ce a fost pierduta batalia cu armata germana, un soldat roman raspunde: "N-avem scule!" Armata noastra se reorganizeaza, luptele continua, iar acelasi soldat este intrebat din nou: "Acum avem scule noi, ne putem bate si castiga batalia cu nemtii?", iar soldatul raspunde: "Avem scule, da' n-avem nemti!".
Mereu ne aducem cu placere aminte de "regii nemti" care ne-au condus. Uneori, nostalgicii spun ca mai bine ne ocupau nemtii si ramaneau aici pentru totdeauna, doar-doar ne-ar fi dus pe calea cea buna, sa ne inoculeze specificul lor, caci pe al nostru l-am uitat, in goana nebuna a istoriei.
Pusi intre rusi si turci, am uitat ce suntem si ne plangem adesea de vitregiile istoriei pentru a ne justifica naravurile. Cert este ca am luat de la cei care ne-au contropit doar ce a fost mai rau.
De cand cu intrarea in NATO si si UE a devenit un obicei la romani sa se importe masiv, fara nici cea mai mica grija pentru adaptare. E binecunoscuta teoria sociologica a "Formelor fara fond" a lui Titu Maiorescu, cel care prin secolul al XIX-lea critica dur invazia formelor straine in cultura si societatea noastra. Fara nici cea mai mica grija pentru specificul nostru national, preluam cu ghiotura tot ce e strain. Totul e adesea strain de noi, nepotrivit, forme neadaptate fondului nostru national.
Obiceiuri paguboase
"Nepotismul" si "cumetria" sunt doi termeni prin care ne-am invatat sa descriem increngatura, caracatita ce a acaparat Romania in anii post-decembristi in privinta angajarilor in sectorul bugetar. Aceste paguboase obiceiuri inlocuiesc la noi, de ani buni, priceperea. Sunt, in mod sigur, trasaturi definitorii pentru noi, si ar trebuie sa le includem in "brandingul" de tara.
Ne place
