"Ţinând cont de obligaţiile asumate faţă de Uniunea Europeană şi de faptul că Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei îi este încă aplicabil României şi având în vedere apropierea datei la care Comisia Europeană va adopta Raportul de evaluare a progreselor înregistrate de ţara noastră în domeniul reformei justiţiei, revin la solicitarea adresată dumneavoastră, ca până la intrarea în vacanţa parlamentară, dacă este posibil, cele două Camere ale Parlamentului României să dezbată şi să aprobe proiectul Codului de procedură penală şi al celui de procedură civilă, precum şi proiectul de lege pentru modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate", se arată în scrisoarea preşedintelui, citata de Agerpres.
Şeful statului mai precizează că adoptarea acestor proiecte de lege reprezintă o prioritate pentru România din perspectiva angajamentelor asumate faţă de Uniunea Europeană.
În plus, în scrisoarea adresată preşedintelui Senatului, şeful statului a menţionat că este deosebit de importantă şi adoptarea Legii privind educaţia naţională, lege trecută prin Camera Deputaţilor şi aflată în momentul actual la Senat.
"Pentru a putea fi aplicată începând cu anul şcolar următor, este necesară adoptarea acestei legi de către Senat până la intrarea în vacanţa parlamentară. Am convingerea, stimate domnule Preşedinte, că veţi da curs solicitării mele, ţinând cont de importanţa aprobării proiectelor de lege sus-menţionate", se mai precizează în scrisoarea adresată lui Mircea Geoană.
Aceasta este cea de-a treia scrisoare pe care şeful statului o trimite liderilor celor două Camere, solicitând adoptarea Codului de procedură penală şi a Codului de procedură civilă până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare. Pe 2 iunie, preşedintele Traian Băsescu reamintea într-o scris