Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Barbu are o pasiune fără limite pentru skateboarding

Publicat in Adevarul, luni 21 iunie 2010 ·

Braşoveanul de 21 de ani se identifică cu sportul care a apărut în urmă cu 50 de ani în America şi nu se poate dezlipi nicio zi de skate-ul personal.

Pasiunea lui Mihai pentru „sportul cu placa" a luat naştere în 2003, atunci când tânărul a luat parte la un schimb de experienţă între skateri, la Dublin, în Irlanda. Tot din Regatul Unit, braşoveanul şi-a achiziţionat şi prima placă. „Părinţii mei nu-mi dădeau voie să practic acest sport, întrucât se temeau să nu mă accidentez grav. Poate de aceea mi-am şi cumpărat prima placă de afară. Când am venit cu skate-ul în ţară, i-am pus în faţa faptului împlinit şi nu au mai avut ce să-mi facă", îşi aminteşte Mihai.

Doi ani mai târziu, tânărul a participat la primul concurs de skateboarding, desfăşurat la Braşov, acolo unde s-a clasat pe locul III la „Game of Skate". Ulterior, Mihai a luat microbul acestui sport şi nu trece o zi în care să nu petreacă, în medie, patru - cinci ore pe skate. „În grupul meu de prieteni sunt cam 15-20 de skateri care practică acest sport, în fiecare zi. De multe ori, stăm pe placă de dimineaţa până seară. Nu ne plictisim niciodată, întrucât tot timpul încercăm să improvizăm elemente noi. Din păcate, deşi în Braşov sunt, poate, cei mai buni skateri din ţară, suferim cumplit la infrastructură. În general, în România nu există o anumită cultură pentru acest sport şi efectiv nu prea avem unde să ne dăm cu placa", povesteşte braşoveanul.

Antrenor de skateboarding

Experienţa pe care a acumulat-o de-a lungul celor şapte ani îl ajută pe Mihai Barbu să-i iniţieze şi pe alţii în tainele acestui sport. Drept urmare, braşoveanul a deschis o şcoală de skateboarding şi îi aşteaptă, în fiecare weekend, de la ora 12.00, în skate park-ul de la Hidromecanica, pe cei care vor să înveţe să se dea cu placa. „Facem din plăcere acest lucru şi de aceea nici nu cerem niciun ban. Acest sport a luat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum o ora
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 9 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Imnul Ligii Europa, intonat din greşeală înainte de meciul Aston Villa-PSG în Liga Campionilor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
În loc de imnul Ligii Campionilor, muzica Ligii Europa a fost cea care a răsunat marţi, înaintea loviturii de start a manşei secunde a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor dintre Aston Villa şi Paris Saint-Germain, de pe Villa Park. Jucătorii

Cum va fi vremea de Paște. Prognoza meteo pentru Săptămâna Mare

HotNews acum 13 ore
Vremea se va încălzi ușor în țară în săptămâna dinaintea Paștelui, cu temperaturi maxime ce vor atinge chiar și 28 de grade, însă sunt așteptate și ploi, mai ales după Vinerea Mare, 18 aprilie, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru interval

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 5 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 9 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 3 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

Vremea

București
acum

10°
mie.

8°/24°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/20°
Constanta
acum

mie.

9°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

9°/26°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/16°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/27°
joi

13°/27°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/18°