Furtunoasă a fost noaptea de sâmbătă în Bucureşti. Duminică, deşi norii anunţau manifestări similare, furtuna s-a petrecut numai pe scena Teatrului Naţional. Se juca din nou Caragiale, inepuizabilul, proaspătul şi dulce-amarul Caragiale cu a lui "O noapte furtunoasă". Sursa: TNBSursa: TNBSursa: TNB

1 /.

Perenitatea piesei care a avut premiera acum aproape opt ani, în octombrie 2002, ar fi putut limita interesul potenţialilor spectatori la elevii de liceu şi studenţii aflaţi în vârtejul examenelor, sau la pensionarii nostalgici. "Şi, totuşi, lumea vine la teatru", constata cu ochi mari şi apreciativi cineva din public, pe măsură ce locurile se ocupau, unul câte unul, până la refuz.

Să-l joci pe Caragiale cu sala plină şi să smulgi în repetate rânduri ropote de aplauze trebuie să fii cu adevărat maestru, să reinventezi clasicul, să-l faci să pară ca prima oară. Ce au văzut spectatorii duminică seară, pe scena TNB?

O mână de actori dedicaţi trup şi suflet unei cauze sfinte lor, aceea a teatrului de calitate. Au văzut sudoare pe frunţi, priviri complice, gesturi subtile de colegialitate, căzături spectaculoase, acrobaţii, un joc şi o joacă laolaltă. Au văzut-o pe Medeea Marinescu ambetată şi nurlie, au compătimit-o pe infidela Veta, interpretată de Irina Movilă, au ţinut mai mult la onoarea de „familist” a lui Chiriac (Mihai Călin) şi mai puţin la cea a lui Jupân Dumitrache, în al cărui mondir a intrat Mircea Rusu.

Au mai văzut că să faci teatru nu înseamnă doar să memorezi şi să reciţi frumos, ci şi să ai o condiţie fizică bună - Spiridon (Rodica Ionescu) executa cu nonşalanţă mişcările unui militar de carieră cu ore de instrucţie la activ, iar junele Rică Venturiano (Dan Puric) escalada schele şi ferestre cu agilitatea unei feline şi graţia unui clown - dar şi prezenţă de spirit pentru a face faţă neprevăzutului de pe scenă. @