Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olimpic român cu minte de Nobel

Publicat in Adevarul, luni 21 iunie 2010 ·

Andrei Dobrin a fost invitat să se înscrie în Societatea Naţională Americană a liceenilor supradotaţi . Liceanul gălăţean a câştigat zeci de premii şi este considerat de profesori un geniu al matematicii.

Andrei Dobrin (19 ani), elev în clasa a XII-a la Colegiul „Vasile Alecsandri" din Galaţi, a câştigat toate concursurile la care a participat în ultimii ani. Zilele trecute a fost invitat să adere la „Societatea Naţională Americană a liceenilor supradotaţi", patronată de Claes Nobel, nepotul celebrului fondator al premiilor Nobel.

Andrei spune că munceşte mult pentru a obţine rezultate, dar şi că are matematica în codul genetic. „Ambii părinţi sunt ingineri şi am moştenit de la ei înclinaţia către ştiinţele exacte. Pe mine m-au atras matematica şi logica tot timpul", povesteşte tânărul.

Profesorii sunt entuziaşti în ceea ce priveşte viitorul lui Andrei. „Este cel mai bun elev al meu. Va ajunge departe în domeniul matematicii. Din păcate, nu cred că România are ce să-i ofere", spune profesorul Constantin Ursu.

A obţinut zeci de premii la olimpiadele judeţene, naţionale şi internaţionale. Nici nu le mai ştie numărul. „Este impresionant ce poate face Andrei cu matematica. Mintea lui pricepe instantaneu ceea ce alţii se căznesc să înţeleagă", spune Oana Radu, una dintre colegele tânărului.

În clasa a XI-a, profesoara de limba engleză, Nicoleta Ioniţă, i-a propus să studieze în străinătate. A fost admis la cinci universităţi de prestigiu, din care două situate pe locurile patru şi cinci în lume. A ales-o pe cea din Londra, University of London (UCL), clasată pe locul al IV-lea.

„Iniţial am vrut să aplic şi în America, dar din cauza crizei, statul american nu mai poate să ofere studenţilor burse integrale şi sumele sunt extraordinar de mari acolo. În Anglia taxele sunt mai mici şi dacă ţi se oferă şi bursă e foarte bine", spune Andrei. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 49 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 8 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°