Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vremea, 21 iunie Constanta 26 grade, Tulcea 29 grade

Publicat in Ziua Constanta, luni 21 iunie 2010 ·

Doar regiunile estice rămân astăzi mai ferite de averse. În restul teritoriului cad ploi însoţite de tunete, fulgere şi intensificări ale vântului. Cantităţile de apă mai pot depăşi izolat 25 de lmp. Maximele sunt cuprinse între 22 şi 30 de grade Celsius.

Pe litoral precipitaţiile au încă o prezenţă mult mai timidă decât în restul ţării. Norii se adună tot mai mulţi şi către seară apar şi ploile însoţite de descărcări electrice. Vântul are şi el intensificări izolate. Soarele reuşeşte să aducă şi în aceste condiţii între 24 şi 27 de grade în aer, iar apa mării are circa 22 de grade. În Dobrogea ploile sunt mai puţine în prima parte a zilei, dar după amiază norii se înmulţesc şi aduc averse, intensificări ale vântului şi izolat poate chiar condiţii de grindină. Maximele ajung la 26 de grade la Constanţa şi 29 la Tulcea.

Şi la munte plouă pe săturate. Norii lasă în toate masivele cantităţi serioase de precipitaţii, însoţite de fulgere, tunete şi vânt în rafale. De altfel, grindina s-ar putea să nu lipsească nici ea. Cantităţile de apă se aşteaptă să depăşească local 30 de litri pe metru pătrat. Temperatura aerului nu se modifică simţitor faţă de ieri.

Sursa: realitatea.net Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Doar regiunile estice rămân astăzi mai ferite de averse. În restul teritoriului cad ploi însoţite de tunete, fulgere şi intensificări ale vântului. Cantităţile de apă mai pot depăşi izolat 25 de lmp. Maximele sunt cuprinse între 22 şi 30 de grade Celsius.

Pe litoral precipitaţiile au încă o prezenţă mult mai timidă decât în restul ţării. Norii se adună tot mai mulţi şi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 25 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Video Percheziții la mai mulți mercenari ai lui Horațiu Potra. Acuzele sunt extrem de grave

Adevarul acum 30 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de vineri 14 martie 2025, percheziții domiciliare în București și în mai multe județe la mercenarii lui Horați

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 50 minute
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 25 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum 59 minute
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum o ora
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum 2 ore
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°