Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei adolescenţi, cu v�rstele �ntre 15 şi 17 ani, autori ai infracţiunilor de viol şi furt

Poliţiştii din comuna Răuseni au fost sesizaţi de către B. Andruţa de 42 ani, din satul şi comuna Hlipiceni, cu privire la faptul că în cursul aceleaşi zile, în jurul orei 11.00, în timp ce deplasa în localitatea Hlipiceni, a fost abordată de trei tineri necunoscuţi, care se deplasau cu un atelaj hipo şi care s-au oferit să o conducă spre domiciliu. Partea vătămată s-a urcat în căruţă, însă cei trei tineri nu au mai lăsat-o să coboare şi, conducând-o pe imaşul satului Răuseni, toţi trei, prin întrebuinţarea de acte de violenţă, au întreţinut cu ea raporturi sexuale. Femeia a mai reclamat de asemenea faptul că, în aceeaşi împrejurare, cei trei i-au sustras suma de 600 lei şi un telefon mobil, pe care le avea asupra sa.             Primele cercetări efectuate în cauză de către poliţişti au stabilit următoarele:             În dimineaţa zilei de 21.06.2010 partea vătămată a încasat de la oficiul poştal din comuna Răuseni suma de 293 lei, după care s-a deplasat la un bar din localitate, unde s-a întâlnit cu B. CĂTĂLIN MARIN de 17 ani, B. CONSTANTIN de 16 ani şi B. M. de 15 ani, toţi din localitatea Răuseni, împreună cu care victima a consumat băuturi alcoolice, după care cei trei adolescenţi s-au oferit să o conducă la domiciliu, lucru cu care victima a fost de acord. Pe drum învinuiţii au convins partea vătămată să mai consume cu ei băuturi alcoolice şi au oprit la alte două baruri.           În timp ce se aflau în cel de-al treilea bar, în jurul orei 11.00, B. CĂTĂLIN MARIN le-a propus celorlalţi doi tineri să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată şi pentru a face acest lucru au îndemnat-o să se urce în căruţă.           În continuare s-au deplasat pe imaşul satului Răuseni, unde au dat jos partea vătămată din căruţă şi, aşezând-o pe sol, au început să o dezbrace, moment în care aceasta şi-a dat seama de intenţiile învinuiţilor şi s-a împotrivit, î

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 43 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum o ora
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 10 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°