Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paradisul mizeriei în care trăiesc oamenii străzii

Publicat in Adevarul, luni 21 iunie 2010 ·

Îi vedemîn fecare zi prin oraş cărând saci cu pet-uri, cartoane sau alte vechituri, cotrobăind prin gunoaie pentru ceva de mâncare sau un obiect aruncat care le-ar fi de folos.

Nu au unde să stea, deci orice adăpost părărsit devine casa lor temporară. Cantoanele de pe marginea căii ferate din preajma Strandului din Piteşti au devenit locuinţe pentru aceşti oameni. În fiecare an, în aceste adăposturi stă altcineva şi fieare dintre cei care se adăpostesc aici lasă în urmă nişte munţi de gunoaie, vizibile foarte bine din blocurile de peste stradă.

Focare de infecţie citadină

În loc de geamuri, cartoane şi zdrenţe, haine jerpelite atârnate pe afară, iar în loc de verandă, iar în faţa cantonului tronează o groapă aproape umpluă până la refuz de gunoaie. Au şi animale de casă, un câine, şi el fără casă şi fără stăpân şi o mâţă slăbănoagă s-au aciuat pe lângă locuinţa de conjunctură. În zona respectiă, gunoi s-a acumulat pe lângă calea ferată pe o distanţă considerabilă, iar în adăpostul de la tunelul vechii mori din Piteşti există şi o saltea cu plapumă. Nimeni nu ridică tot gunoiul acumulat de acolo, iar în zilele toride mirosul se simte de la distanţă. La numai câţiva metri distanţă, se ridică maiestuos şi câte o vilă, iat în imediat apropiere se află parcul Ştrand. „Noi nu avem deocamdată sesizări pentru această situaţie. Voi mai verifica încă o dată luni dacă nu cumva s-a făcut vreo inspecţie. Din ce ştiu eu, nu s-a făcut deocamdată”, spune dr. Maria Păun, director adjunct Drecia de Sănătate Publică Argeş.

Trimişi „acasă” oamenii străzii preferă tot Piteştiul

“Persoane fără adăpost există 8 persoane în evidenţele poliţiei şi stau prin adăosturi nefolosite, cantoane, clădiri părăsite, sau prin preajma gării. Poliţia face cercetări pentru a vedea dacă fac parte din reţele organizate.”, a declarat subinspectorul Robert Radu, purtăto

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°