La 91 de ani, îşi aminteşte şi acum fiecare clipă petrecută în lagărele ruseşti, precum şi tinereţea pierdută pe front pentru a-şi apăra ţara.

Îşi aminteşte întâmplările din război de parcă ar fi fost ieri. „În 1943 făceam parte din divizia a opta infanterie, când ne-au luat ruşii prizonieri, lângă Stalingrad“, începe Ştefan Panciuc să-şi depene amintirile. Armatele române şi germane fuseseră încercuite şi era doar o chestiune de timp până aveau să fie distruse. După ce s-a semnat armistiţiul, s-au predat 3.000 de soldaţi, cavaleri, infanterie, artilerie şi vânători de munte români. Ruşii i-au încolonat şi i-au dus într-un lagăr de concentrare.

Puşi să-şi construiască singuri temniţa

Acolo nu primeau decât o masă pe zi, şi aceea era o ciorbă de varză acră cu mămăligă. Mâncarea nu ajungea mereu pentru toţi, dar aşa a supravieţuit un an şi jumătate. „După asta, ne-au urcat câte 50 în vagoane de animale şi ne-au dus în alt lagăr, Krematotski se chema. Era iarna, -45 de grade afară, şi ne-au pus de am ridicat din cărămizi o clădire a lagărului. Atunci mi-a degerat degetul mare de la picior“, povesteşte bătrânul.

Din cauză că i se umflase piciorul foarte tare, atunci când doctorii făceau selecţia între bolnavi şi sănătoşi, el a intrat în categoria bolnavilor. „Chiar dacă eram bolnav, nu eram scutit. Mureau foarte mulţi, şi câte 50-60 în fiecare noapte, iar pe noi ne puneau să-i îngropăm. Cei care erau sănătoşi le săpau gropile şi noi, plutoane întregi, îi căram în pieile goale la groapă. Erau cum e scaunul, îngheţaţi“, îşi aminteşte Ştefan Panciuc.

Eliberat, apoi deportat

Şi aici erau ţinuţi înfometaţi. Masa de fiecare zi însemna o ciorbă de ceapă cu o felie de pâine. „După ce ne puneam să dormim, la o oră şi ceva venea unul şi ne scotea la înviorare. Dezbrăcaţi cum eram, aşa ne scoteau afară pe zăpadă. Pe c