Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Apărării continuă să deţină şapte locuinţe, trei terenuri intravilane şi două maşini

Publicat in Adevarul, luni 21 iunie 2010 ·

Economiile ministrului Apărării Naţionle, Gabriel Oprea, în moneda europeană au crescut, în 2010, cu 6.000 de euro, însă cele în moneda naţională s-au redus cu 70.000 de lei, potrivit noii sale declaraţii de avere.

Potrivit declaraţiei de avere a ministrului Oprea, semnată la 14 iunie şi făcută publică astăzi, averea sa imobiliară a rămas neschimbată faţă de cea menţionată în precedenta declaraţie de avere completată la 28 decembrie 2009. Astfel, ministrul deţine în continuare trei terenuri intravilane, dintre care două - în suprafaţă de 3.245,85 metri pătraţi, respectiv de 950 de metri pătraţi în oraşul Voluntari, iar unul - de 1.000 de metri pătraţi - în Bucureşti.

Totodată, Gabriel Oprea deţine, în continuare, o casă de locuit în Voluntari-Pipera, în suprafaţă de 817,92 de metri pătraţi, construită în perioada 2002-2005, o casă de locuit în Bucureşti, construită în 1996, în suprafaţă de 828 de metri pătraţi, încă o casă de locuit în Bucureşti în suprafaţă de aproximativ 467 de metri pătraţi, dobândită în anul 2006, precum şi două apartamente în Capitală, dobândite în 1993.

Pentru relaxare, ministrul mai are o casă de vacanţă la Predeal, în suprafaţă de circa 150 de metri pătraţi, dobândită în 2002, şi una în Venus, din 2001.

Gabriel Oprea deţine şi un spaţiu comercial în Bucureşti.

La capitolul autoturisme, ministrul Apărării deţine doar două - un Volkswagen fabricat în 2006 şi un Mercedes din 2007.

El a mai scris în declaraţia de avere că a dobândit, în perioada 1985-2007, bijuterii în valoare de 10.000 de euro, precum şi, în perioada 1986-2005, o serie de picturi, statuete şi icoane în valoare de 50.000 de euro, la fel ca în decembrie 2009.

În schimb, faţă de precedenta declaraţie de avere, valoarea la zi a contului în euro al ministrului, deschis în 2006, a crescut de la 408.300 de euro la 415.028 de euro. Însă sum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 3 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°