Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţă la Ateneu pentru copiii din Iaşi

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 22 iunie 2010 ·

Pe timpul verii, Ateneul Tătăraşi oferă cursuri de pictură, balet, teatru, chitară, orgă sau şah. Preţurile variază între 50 şi 80 de lei pe lună. Sursa: ARHIVA EVZ

În această vară, prichindeii din Iaşi îşi pot petrecere timpul liber urmând cursurile de dans experimental, teatru, balet, chitară, orgă sau şah organizate de Ateneul Tătăraşi.

Cursul de şah, gratuit

Programul "Vacanţa la Ateneu" vine în sprijinul părinţilor care îşi doresc ca prichindeii să nu petreacă întreaga vară în faţa calculatorului, la joacă în faţa blocului sau în parc cu bunicii.

"Pentru fiecare curs un părinte plăteşte între 50 şi 80 de lei pe lună. Cursul de şah se desfăşoară cu titlu de gratuitate. Avem în jur de 40 de copii la acest club şi rezultate foarte bune la competiţii. La începutul lunii iulie vom reactiva şi cursul de pictură şi vom avea şi un curs de limba engleză. La finalul vacanţei câteva dintre cursuri vor fi permanentizate, în situaţia în care vor fi solicitări", explică directorul instituţiei, Petrică Andrieş.

Instructori specializaţi

Pentru ca părinţii să fie siguri de investiţia lor, iar copiii să rămână cu ceva din cele învăţate, Ateneul Tătăraşi colaborează nu mai cu instructori specializaţi.

"Pentru fiecare curs au fost selectaţi instructori specializaţi, cu vocaţie pedagogică. Cei care îşi dau copiii la cursuri nu sunt neapărat oameni cu bani, ci părinţi şi bunici care îşi doresc să-i implice pe cei mici în diverse activităţi educative, să le găsească ceva util de făcut", spune Cristina Chiriac, referent la Ateneul Tătăraşi.

Lecţii de balet

Înscrierile la cursurile de vară se fac zilnic la secretariatul instituţiei, între orele 8.00 şi 16.00.

"La balet, mai sunt şi costurile cu asigurarea echipamentului. Am încercat să îi ajut pe părinţi să le facă copiilor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 36 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 29 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 5 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°