În perioada de vară, mulţi făgărăşeni şi-au propus să-şi renoveze casele şi apartamentele, fiecare după buget şi după timpul pe care-l are la dispoziţie. Însă puţini sunt aceia care şi respectă oraşul în care trăiesc şi nu aruncă la întâmplare resturile de materiale de construcţii. Conducerea Salco trage un semnal de alarmă, atât civic, cât şi de bun simţ.
Se aruncă gunoiul la întâmplare
De multe ori ne uităm cu jind la oraşele din străinătate şi ne mirăm cât de curate sunt. Însă atunci când vine vorba de oraşul nostru, nu mai avem grijă să depozităm deşeurile, de orice fel ar fi ele, în locurile special amenajate. Conform regulamentului serviciului de salubrizare a municipiului, este interzisă depozitarea deşeurilor solide pe domeniul public. Însă puţini sunt aceia care ţin cont de această hotărâre şi de simţul civic şi aruncă gunoiul la întâmplare.
Specialiştii în domeniu trag un semnal de alarmă în acest sens. „Fac apel la oamenii din municipiul Făgăraş de a păstra curăţenia în oraş pe cât se poate. Chiar dacă bugetul local este auster şi nu ne putem descurca pe cont propriu, ar trebui să pună şi ei umărul pentru a-ţi menţine curat oraşul în care trăiesc şi locuiesc. De asemenea, se pot adresa şi instituţiei noastre, în cazul în care au de aruncat deşeuri din materiale de construcţii“, a spus directorul S.C. Salco Serv, Victor Marian.
Recipiente şi saci pentru depozitarea deşeurilor
Începând din luna iulie, societatea pune la dispoziţia făgărăşenilor care vor să arunce resturile de materiale de construcţii, recipiente şi saci speciali. Mai mult decât atât, aceasta asigură şi transportul molozului până la rampa de gunoi a municipiului. Totul la un preţ modic, de 4,5 lei pentru un sac de 50 de kilograme. „Cu problemele de acest gen ne confruntăm de ani de zile. Chiar dacă am făcut regulamente, aprobate de CL, în privinţa salub