* rezultate deosebite pentru LPS la naţionalele de atletism rezervate copiilor 1 şi 2
* gruparea sportivă brăileană a obţinut nouă medalii * podium brăilean la 60 m garduri fete
Cu toate că în sezonul de vară atleţii brăileni se pregătesc în condiţii improprii, la primul concurs oficial în aer liber din 2010, Campionatele Naţionale pentru copii 1 şi 2, rezultatele au fost excelente.
La copii 1, unde la start s-au aliniat 504 atleţi de la 105 cluburi din ţară, proba de 60 m garduri a fost şi de data aceasta o "afacere" tranşată de brăilenii de la LPS, care, în concursul fetelor, au ocupat toate locurile de pe podium, iar la băieţi au obţinut un titlu de vicecampion naţional.
La fete, pe primele două locuri s-au clasat elevele profesorului Nicu Roată - Elena Griţcă şi Andra Coman -, în timp ce poziţia a treia i-a revenit Adelinei Sandu, aceasta fiind considerată revelaţia delegaţiei LPS la această competiţie, sportiva pregătită de profesorul Nicolae Iorga fiind la prima medalie din cariera sa. În finală s-a calificat şi reprezentanta CSM-ului, Anca Tolea, însă ea a ocupat poziţia a şasea.
În ultimul act al probei masculine de 60 m garduri au concurat tot patru brăileni, însă doar Cristian Nedelcu, atlet de la grupa profesoarei Sica Lazăr, a obţinut medalia de argint. În ordine, Alexandru Mărgineanu a ocupat locul al cincilea, Sorinel Fecioru pe al şaselea, iar Mihai Cârstei pe al şaptelea.
Tot la copii 1 Iulia Matei a devenit vicecampioană naţională la săritura în lungime, cu o performanţă de 4,97 m, iar Elena Griţcă a obţinut bronzul la 80 m plat.
La copii 2, în probele individuale, LPS Brăila a obţinut o medalie prin Iulia Banaga, care s-a clasat a treia la 50 m garduri, în timp ce Valentina Radu de la CSM a trecut a patra linia de sosire, iar Mihaela Bratu a sosit a şaptea.
În schimb, la şt