Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fly Taxi la un pas de executare silită

Publicat in Adevarul, marți 22 iunie 2010 ·

Fly Taxi a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de intrare în insolvenţă. Dosarul a fost înscris în 16 iunie şi va fi judecat de în 28 iunie.

Potrivit ANAF, Fly Taxi înregistra, la sfârşitul lunii martie, peste 150.000 de lei restanţe. În cazul societăţii s-a început procedura de executare silită, în vederea recuperării cel puţin a unei părţi din datoria înregistrată la bugetul de stat.

Potrivit informaţiilor care circulă în piaţa de taximetrie, după ce a pierdut contractul de exclusivitate cu Aeroportul Otopeni, Fly Taxi ar fi rămas fără mai mulţi şoferi, dar şi fără clienţi din cauza preţurilor pe care le practică, mai mari decât celelalte companii.

Pentru a nu-şi onora obligaţiile salariale, şoferii erau acuzaţi de conducerea companiei că "nu şi-au făcut planul" şi li se imputau "greşeli închipuite" pentru ca din salariu să li se reţină "amenzile", spun surse din interiorul companiei.

"Şoferii lucrează câte 16 -18 ore pe zi, fără salariu, şapte zile pe săptămână. La angajare li se cer garanţii între 400 lei şi 1000 lei fără să li se dea vreo dovadă", a declarat pentru "Adevărul" unul din angajaţi.

Parcul auto al Fly Taxi este compus din maşini Renault şi Mercedes, în timp ce restul firmelor folosesc în special automobile Dacia. Tariful practicat este cel maxim, de 3,5 lei, iar acest lucru s-a răsfânt negativ în încasările obţinute, mai ales în condiţii de liberă concurenţă.

Firma Fly Taxi a deţinut, până în 2010, exclusivitatea pentru transportul pasagerilor de la Aeroportul Otopeni, în urma câştigării unei licitaţii controversate. Presă a vehiculat că pentru monopolul pe cursele de la Aeroport ar fi fost responsabil ministrul Transporturilor la aceea vreme, Miron Mitrea.

Din septembrie 2009, tariful maxim pentru transportul în regim de taxi stabilit de Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 53 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 39 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 8 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 32 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°