Este oficial – aproape 100 de angajaţi din cadrul Primăriei Făgăraş îşi vor face bagajele şi vor pleca acasă! Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a dat aviz favorabil noii organigrame propuse de conducerea Primăriei. Aceasta presupune disponibilizări în masă şi desfiinţarea unor servicii publice.
În urmă cu două luni, conducerea Primăriei Făgăraş a decis o reducere drastică de personal. Pe lista neagră a disponibilizărilor se aflau nu mai puţin de 90 de angajaţi şi funcţionari publici ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei locale. Chiar dacă noua organigramă a fost aprobată şi de consilierii locali, oamenii şi-au pus speranţele într-un aviznegativ al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Răspunsul însă nu a întârziat să apară, iar el nu este îmbucurător pentru angajaţi: în Primărie se vor face disponibilizări. Asta înseamnă că, în lunile următoare, rândurile şomerilor se vor îngroşa cu zeci de făgărăşeni, angajaţi ai administraţiei locale. În plus, Serviciul de Administrare a Domeniului Public şi Privat va fi desfiinţat. „Proiectul pe care l-am dat spre aprobare Consiliului Local a fost avizat de către ANFP. Drept urmare, din 400 de oameni, câţi erau în structurile Primăriei Făgăraş, vor rămâne 300. Dintre serviciile publice va rămâne Poliţia Comunitară, care va funcţiona cu personal diminuat şi Serviciul de Asistenţă Socială. Primăria Făgăraş vas avea un aparat concentrat în principal pe lucrări edilitare. Şi desigur, aparatul personal al primarului, care trebuie să funcţioneze“, a spus Sorin Mănduc, primarul Făgăraşului.
În următoarea perioadă, avizul ANFP va fi supus spre aprobare în plenul Consiliului Local Făgăraş. Tot atunci se vor decide criteriile pe baza cărora se vor face disponibizările. „În momentul în care se va pune problema în plen, voi ridica şi eu nişte probleme, din partea sindicatului. În pr