Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Rafo" scapă de faliment

Publicat in Bursa, miercuri 23 iunie 2010 ·

* O decizie a Tribunalului Braşov readuce în discuţie ajutorul de stat pentru rafinărie

* Compania "Rafo" reintră în circuitul economic, după aproape cinci ani şi jumătate de când se află în reorganizare judiciară

Tribunalul Braşov a respins cererile de intrare în faliment a companiei "Rafo" Oneşti, după cum a anunţat, ieri, Bogdan Paraschiv, coordonatorul echipei de avocaţi ai casei "Boştină şi Asociaţii", care a reprezentat în instanţă compania din Oneşti.

Instanţa braşoveană a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare, ceea ce permite reinserţia acestei societăţi în activitatea economică.

Administratorul judiciar al societăţii "Rafo", Florin Dragomir, a declarat pentru ziarul BURSA, că decizia Tribunalului este definitivă şi executorie, dar nu irevocabilă, ea putând fi atacată cu recurs. După ce sentinţa va fi comunicată oficial, administratorul judiciar va fi descărcat de sarcini, iar societatea va fi reinserată în drepturile depline ale unei societăţi comerciale.

Decizia Tribunalului Braşov mai are un efect important pentru societate, pentru că repune pe tapet ajutorul de stat aprobat de stat pentru un împrumut bancar pe care rafinăria intenţionează să-l contracteze pentru retehnologizare. Statul ar urma să garanteze până la 80% din acest credit. Conducerea "Rafo" a demarat de mai multe luni negocieri cu patru bănci pentru obţinerea împrumutului, dar ele un au putut fi finalizate din cauza nerezolvării problemei reorganizării judiciare. "Rafo" are nevoie de 330 de milioane de euro ca să poată pune în practică planul de a renunţa la producţia de benzină în favoarea unor produse utilizate în industria petrochimică.

Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii arată, într-un comunicat, că după 11 zile de deliberare, la 21 iunie, Tribunalul Braşov a pronunţat sentinţa prin care a admis excepţia inadmisibilităţii obiecţiunil

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 31 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°