Fundaţia „Dinu Patriciu“ oferă 500 de burse lunare pentru studenţi ai universităţilor care au performanţe academice bune şi care provin din familii cu venituri modeste. Înscrierile candidaţilor la bursele Fundaţiei „Dinu Patriciu“ se fac, în fiecare an, între 1 octombrie şi 15 martie.
Fundaţia „Dinu Patriciu" şi-a propus să ajute studenţii cu rezultate deosebite la învăţătură, dar care nu-şi permit din punct de vedere financiar să se întreţină la facultate.
Condiţii de înscriere
Unul dintre programele fundaţiei este „Inventează-ţi viitorul!". Prin intermediul lui se acordă studenţilor, pe durata întregului an universitar, 500 de burse în valoare de 300 de lei pe lună. Dacă bursierii dovedesc că-şi menţin rezultatele academice, există posibilitatea prelungirii bursei şi pentru anii de studiu următori. Studenţii care doresc să beneficieze de burse trebuie să fie cetăţeni români, înmatriculaţi în anul universitar curent, la cursuri de zi.
„Candidaţii trebuie să aibă o medie a ultimilor doi ani de studiu cel puţin egală cu 9,00, iar mediile semestriale la purtare egale cu 10. O altă condiţie este să aibă o situaţie socială modestă, respectiv să provină din familii cu o medie a venitului lunar pe membru de familie în ultimele trei luni inferioară pragului de 400 de lei pe lună", spune Tincuţa Baltag, directorul general al Fundaţiei „Dinu Patriciu".
Programul „Inventează-ţi viitorul!" este destinat acelora care doresc să dobândească o formaţie universitară completă. Prin urmare, nu sunt eligibili elevii de clasa a XII-a care nu doresc sau nu reuşesc să îşi continue studiile la facultate.
Cum obţii o bursă
Pentru anul universitar 2009-2010, Fundaţia „Dinu Patriciu" a acordat 588 de burse pentru studenţi. Numărul burselor disponibile pentru anul universitar următor va fi stabilit în funcţie de numărul de bursieri care nu pot sau nu r