Este maestră în arta predării şi de fiecare dată merge cu drag la clasă, iniţiindu-i pe elevi în tainele chimiei.
Maria Pleş este unul dintre profesorii de elită ai judeţului Vrancea. Pasiunea pentru chimie şi dragostea pentru elevi au fost ingredientele necesare pentru o carieră de succes la catedră.
„Pot spune că moştenesc pasiunea pentru chimie şi implicit pentru concursurile şcolare de la profesoara Rodica Gheorghiţă de la Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza, acolo unde am absolvit studiile liceale şi unde m-am şi întors în calitate de cadru didactic după terminarea facultăţii", mărturiseşte Maria Pleş.
Răbdătoare şi înţelegătoare, de-a lungul celor 29 de ani de activitate didactică, profesoara şi-a îndrumat în permanenţă elevii către cunoaştere, ambiţionându-i să atingă performanţa.
Din 1997 a început să pregătească copii pentru fazele naţionale ale olimpiadelor de chimie. Printre elevii cu merite deosebite se numără Vlad Tălmaciu, primul clasat pe ţară în acest an, Florin Dobriţoiu, medaliat cu argint, la care se adaugă zeci de menţiuni şi premii speciale.
De asemenea, elevii săi au fost pe podium la concursurile şcoalare „ChimExpert" şi „Petru Poni".
„Participarea la naţionale presupune un volum foarte mare de muncă, iar pentru a obţine rezultate deosebite, pregătirea trebuie începută cu aproximativ un an înaintea desfăşurării etapei. Aproape toate weekend-urile mele sunt dedicate elevilor care îşi doresc să facă performanţă în chimie, însă tot acest efort merită atâta timp cât copiii au o înclinaţie aparte către această disciplină", adaugă profesoara care în acest an a făcut parte din comisia centrală a olimpiadei naţionale desfăşurate la Piteşti.
Relaţie deosebită cu elevii
Maria Pleş vine zi de zi cu drag la clasă, iar relaţia sa cu elevii este una bazată pe respect şi prietenie.
„Pentru mine, activita