Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţi, la catedră

Publicat in Libertatea, marți 22 iunie 2010 ·

Noul manager al Stelei s-a implicat prima dată în antrenamentul echipei.

Rigid până deunăzi, Victor Piţurcă a făcut spectacol la antrenamentul Stelei de ieri. Noul manager general din Ghencea s-a implicat pentru prima dată direct în pregătirea echipei, arătându-le jucătorilor cum să efectueze exerciţiile pe care le planificase.

Victor Piţurcă şi-a supravegheat elevii şi nu s-a despărţit de minge pe durata antrenamentului de ieri dimineaţă

Piţi a programat ieri, la Kaprun, în stagiul din Austria, două antrenamente. Prima şedinţă de pregătire a steliştilor a început la ora 8.00, iar a doua a avut loc la 11.30, cea din urmă bazându-se exclusiv pe jocul cu mingea. Fotbaliştii au jonglat cu balonul şi au exersat driblinguri, în timp ce bulgarul Iordan Todorov s-a antrenat separat, fiind accidentat uşor. Dacă până ieri Piţi doar şi-a privit foarte atent jucătorii, lăsând treaba pe umerii mâinii sale drepte, Eugen Neagoe, de data aceasta fostul selecţioner a făcut spectacol: precum un profesor care iese la tablă, el le-a arătat elevilor săi cum să execute exerciţiile, apoi a jonglat cu mingea timp de câteva minute. Steaua a mai avut programat un antrenament, aseară.

Bănel Nicoliţă, Dorel Stoica, Iordan Todorov, Răzvan Stanca (primii de la stânga) şi compania execută fără să crâcnească ordinele noului manager general

Deşi tehnicianul pare un zbir, ex-braşoveanul Octavian Abrudan, noua achiziţie a roş-albaştrilor, este încântat de metodele lui: “O să am de învăţat de la Piţurcă. E apropiat de noi, nu e aşa cum era prezentat în presă, adică drastic. Am fost primit foarte bine, suntem mulţi jucători noi, ne obişnuim unii cu ceilalţi”. Discută în secret cu Kilmarnock?

Site-ul Onlinesport.ro a scris, ieri, că Piţi negociază în secret cu scoţienii de la Kilmarnock, care îi oferă 1.100.000 de euro pe sezon, de aproape două ori mai mult decât ar câ

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°