Compania globală de consultanţă în public relations, public affairs, relaţii cu investitorii şi organizare de evenimente Grayling a fost desemnată de Nabucco Gas Pipeline International GmbH să asigure serviciile de public relations şi public affairs pe teritoriul Europei, anunţă un comunicat al Grayling.
Grayling va asista compania Nabucco pe parcursul etapei de dezvoltare a conductei şi va fi responsabilă de relaţiile cu mass-media internaţională si locală, public affairs şi community relations.
Contul de şase cifre a fost câştigat de Grayling în urma unui pitch desfăşurat în trei etape şi va include activitatea din Londra, Bruxelles şi ţările de tranzit ale Nabucco (Austria, Ungaria, România, Bulgaria, Turcia) şi Azerbaidjan.
Nabucco este principalul gazoduct european din coridorul sudic. Conducta va avea o lungime de 3.300 km şi va conecta regiunile cu cele mai bogate resurse de gaze din lume - regiunea Caspică, Orientul Mijlociu şi Egipt - la piaţa de consum a Europei şi a Turciei.
Acesta va contribui a asigurarea aprovizionării cu gaze naturale în Turcia, Europa de Sud-Est, Centrală şi de Vest şi va porni din Turcia prin Bulgaria, România şi Ungaria până la terminalul Baumgarten din Viena, Austria. Construcţia este prevăzută să înceapă în 2011, urmând să fie dată în folosinţă în 2014.
„Am desemnat Grayling după un pitch care a durat şase luni, timp în care am purtat discuţii cu importante agenţii internaţionale. Am considerat că oferta Grayling este superioară prin faptul că ne pune la dispoziţie un sistem de lucru coordonat la nivel central şi extrem de eficient pentru toate nevoile noastre de comunicare. Echipa Grayling ne-a convins prin competenţele solide în domeniu şi în regiune şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu ei", a declarat Christian Dolezal, Head of Communication & Public Affairs, Nabucco Gas Pipeline GmbH.