Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVENIMENT. Dan Diaconescu, reţinut de DNA

Publicat in Ziua de Cluj, marți 22 iunie 2010 ·

Cunoscutul om de televiziune Dan Diaconescu, dar şi realizatorul TV Doru Pârv, au fost reţinuţi în această dimineaţă de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru 24 de ore.

Aceştia sunt acuzaţi de şantaj şi ameninţare, potrivit televiziunilor de ştiri. Cei doi au fost confruntaţi noaptea trecută şi vor fi prezentaţi judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.

Aceştia sunt acuzaţi că ar fi cerut 200.000 de euro de la primarul comunei Zarand, Ion Moţ, pentru a nu difuza pe postul de televiziune OTV un film cu averea presupus ilicită a primarului.

"Am fost tras pe sfoară", a spus Diaconescu la ieşirea de la DNA.

Avocatul lui Diaconescu este Daniel Fenechiu, iar acesta a declarat după reţinerea clientului său că acesta este un dosar politic, informează HotNews. El a adăugat că a atacat ordonanţa de reţinere şi că în această noapte nu a fost prezentată nicio probă în dosar. "Dosarul e mai vechi. Nu e nicio probă nouă iar noi nu vedem motivul pentru care s-a emis această ordonanţă de reţinere", a spus el.

Avocatul lui Diaconescu, Tonel Pop, spune la rândul său că nu a avut acces la probele din dosar. "în aparenţă primează alte chestiuni decât cele juridice, cel puţin în aparenţă. Probele nu ne-au fost puse la dispoziţie iar DNA a interpretat probele cum a dorit", a spus Tonel Pop

Procurorii DNA au percheziţionat ieri atât sediul OTV, cât şi locuinţa lui Diaconescu.

UPDATE

Vicepreşedintele PSD Ioan Chelaru a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că plecarea patronului OTV, Dan Diaconescu, încătuşat de la DNA, reprezintă o "manevră" a actualei puteri de a distrage atenţia populaţiei de la chestiuni importante, cum ar fi criza economică.

"Astăzi, unul din colegii de presă a plecat de la DNA cu cătuşe. Este un spectacol ieftin, în perioada în care populaţia e pr

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 7 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 11 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 12 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 11 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°