Se spune ca anul 2011 va fi mai greu. Mai putem vorbi de solutii viabile? Cu citeva sute de ani in urma, in monarhia britanica, aflata in mare foame de bani, aparea o taxa devastatoare: impozitul pe fereastra. Conta mai putin cit de impunatoare era cladirea ori cite persoane vietuiau in interiorul ei, mult mai important devenea numarul geamurilor care borteleau peretii. Era un atentat la lumina cea de toate zilele. Drept urmare, ca si englezii aveau idei, locatarii si-au zidit cele mai multe dintre ferestre, raminind intr-o semiobscuritate clandestina. Asa s-au nascut o multime de legende horror, care au alimentat mitologia urbana pina in epoca noastra. Au fost vremuri grele. Mult mai tirziu, pe la finele secolului al XX-lea, de data asta in Romania, Conventia Democrata introducea impozitul pe numarul de mese si al picioarelor de scaune dintr-un stabiliment oarecare. Cu voce de stentor, ministrul de atunci al Finantelor, nimeni altul decit Decebal Traian Remes (mare consumator de caltabosi) explica necesitatea suprafiscalizarii, argumentind ca tara are nevoie de bani. In campania electorala, taranistii si aliatii lor, liberalii, in frunte cu Emil Constantinescu, promisesera salarii si pensii mai mari pentru toti romanii. Dar erau vremuri foarte grele. Cind e vorba de a inventa noi taxe si impozite, autoritatile dau dovada de o ingeniozitate remarcabila. De la taxa pe apa de ploaie pina la noile impozite propuse de actualii guvernanti, carora deja le-am pierdut numarul si justificarea, politicienii se intrec in aberatii. Cele mai urite timpuri sint cele in care ocirmuirea introduce tot felul de biruri care-i cocoseaza dincolo de limita suportabilitatii pe cei mai multi dintre supusi. Criza economica a dezvaluit erorile infaptuite in ultimii 20 de ani de catre guvernantii de toate culorile, dar si lipsa de solutii a clasei politice. Artizan, dar si victima a recesiunii