Ceea ce guvernanţii nu vor să recunoască nici în ruptul capului vede, în schimb, toată lumea, de la analişti la ultimul pensionar atins de recentele măsuri disperate ale guvernului. Glasuri de la case mai mari, cum ar fi dna Angela Merkel, observă că această criză este consecinţa unei risipe nepermise pe care statele - toate! - au făcut-o cu banul public, de 50 de ani încoace. Şi mai avertizează dna Merkel că Germania nu va putea să-i salveze pe toţi.
Aceştia sunt însă oameni care gândesc, deşi au ajuns în funcţii înalte sau tocmai de aceea, ceea ce la noi nu e cazul. La noi, cei care se autointitulează politicieni proiectează nimic altceva decât propria reuşită materială şi cel mult reuşita, materială şi electorală, a propriului partid. Sau, mai precis, a clienţilor din partid sau de alături. La noi risipa banului public se face în continuare de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Plătesc cei de jos, cei săraci, pentru ca bogaţi de tipul dlui ministru de Finanţe, care nu ştie nici măcar cum se prescurtează corect cuvântul Gheorghe, crezând, ca orice semianalfabet, cf. declaraţiei sale de avere, că prescurtarea corectă e Ghe., să se lăfăie în Harley-Davidson-uri sau în case şi maşini scumpe, iar la minister să dea liber la achiziţionarea a tot felul de obiecte cu utilitate secretă. Căci este o bătaie de joc cumpărarea, de pildă, a 30 de binocluri pentru Ministerul Finanţelor. Primul gând care-ţi vine după ce vezi acea listă neruşinată, în valoare, zice-se, de vreo sută de mii de euro, fireşte, după obşteasca înjurătură românească, este la ce pot servi binoclurile. Şi gândul se duce, liber, mai departe: păi, cum la ce? Bugetul e atât de mic, iar ei se uită cu binoclul la el şi li se pare mare.
Nu ştiu dacă dl Vădescu şi cei de aceeaşi teapă simt enorm, dar e clar că văd monstruos. Probabil de aceea îşi permit asemenea achiziţii din banul adunat de la săra
