Aeroportul din Cluj-Napoca a fost închis ieri timp de trei ore din cauza unei defecţiuni tehnice la alimentarea cu curent electric.
Aeroportul a fost închis între orele 22.55 şi 2.00, iar în intervalul menţionat au fost afectate mai multe zboruri. între acestea, Madrid – Cluj-Napoca, Bucureşti – Cluj-Napoca, operate de TAROM, ce au aterizat pe aeroportul din Târgu-Mureş, iar pasagerii au fost transportaţi cu autocarul spre Cluj-Napoca.
Totodată zborul Madrid Cluj-Napoca, operat de Wizz Air, a avut o întârziere de două ore şi jumătate şi a aterizat doar la ora 2.00. Zborul Budapesta – Cluj-Napoca, operat de Malev, care era programat să ajungă la Cluj la 1.35, a aterizat cu o întârziere de o oră şi 50 de minute, în vreme ce zborul Barcelona – Cluj-Napoca, operat de Wizz Air, programat să aterizeze la 1.30, a avut o întârziere de 38 de minute.
Zborul Bucureşti – Cluj-Napoca operat de compania aeriană TAROM care trebuia să aterizeze la Cluj, aseară la 22.15, a fost redirecţionat pe aeroportul din Constanţa, “Mihail Kogălniceanu”, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Programul zborurilor a fost reluat doar la ora 2.00 dimineaţa. Oficialii Aeroportului Cluj au refuzat să dea mai multe amănunte privind incidentul de aseară.
Potrivit unor surse aeroportul a fost închis din cauza unui incendiu la instalaţia electrică a instituţiei.