„Cinci minute miraculoase în Piatra Neamţ“ este radiografia ironică şi sentimentală a unui oraş care-şi ţine poveştile larg deschise. Spectacolul regizat de Ana Mărgineanu panoramează sufletul unui oraş mărunt şi al locuitorilor săi, deschizând mai multe ferestre în acelaşi timp. Prin toate se poate vedea câte un miracol.

Piatra Neamţ este o localitate în care poate că nu vei ajunge niciodată. O poţi cunoaşte uitându-te cu atenţie nu la clădiri, ci la oamenii care trăiesc în ele. N-am fost niciodată la Istanbul, dar am învăţat să-l iubesc pătrunzând cu privirea prin ferestrele largi ale lui Fatih Akin, în „Gegen die Wand" sau „Auf der Anderen Seite". N-am fost nici la Piatra Neamţ.

Nici Ana Mărgineanu, înainte de acest spectacol. Nici Peca Ştefan, înaintea Anei Mărgineanu. Amândoi au intrat în contact cu oraşul în premieră. I-au citit ziarele, i-au luat la pas străzile şi gangurile, i-au luat la întrebări oamenii din spatele blocurilor, căutând spiritul oraşului în poveştile lor. L-au şi găsit, ascuns sub o aură de banalitate închipuită.

Destin maleabil

În trei apartamente din Piatra Neamţ oamenii tânjesc după o altă existenţă, în singurătate, doi câte doi sau doi câte trei. Pe scena împărţită în trei spaţii de joc se vor intersecta vieţi până la un punct paralele. În bucătăria din stânga, profesorul Poenaru (Tudor Tăbăcaru) devine martor pasiv al despărţirii telefonice de propria soţie, plecată la muncă în Spania (şi care a fost „culeasă" de altul); în sufrageria din mijloc, un muzician fără inspiraţie (Cezar Antal) şi o vânzătoare de produse cosmetice „minune" (Ecaterina Hâţu) adoptă, cinic, o fetiţă, ca să mai facă şi ei un ban; în livingul din dreapta, o mamă bigotă (Nora Covali) interpretează ifosele adolescentine ale fiicei sale (Andrea Gavriliu) ca pe o destrăbălare a diavolului. Toate tablourile au între rame câte o natură moartă. Socie