Armata americană anchetează dacă banii contribuabililor americani, plătiţi pentru un contract de peste două miliarde de dolari, sunt folosiţi pentru a plăti insurgenţi afgani, în schimbul neatacării unore contractori, transmite canalul CNN.
În prezent, autorităţile verifică dacă societăţile care lucrează pentru guvernul american în Afganistan plătesc bani companiilor locale de securitate, care la rândul lor dau banii insurgenţilor, pentru a nu ataca transporturile.
Potrivit CNN, banii care ajung în cele din urmă în mâinile talibanilor sau liderilor insurgenţilor, ar proveni dintr-o serie de contracte ale Pentagonului, potrivit unui oficial american sub acoperirea anonimatului.
Pentru ca transporturile destinate armatei SUA, de la cele de arme până la cele de hrană, să treacă în siguranţă prin unele zone, companiile contractate trebuie să plătească societăţi de securitate locale care să le asigură libera trecere.
Aceste firme de securitate ar avea legături cu talibanii sau cu insurgenţii care controlează drumurile în diferite regiuni ale ţării, a explicat oficialul.
Detaliile acestui dosar nu pot fi date deocamdată publicităţii, deoarece anchetatorii urmăresc încă acţiunile unor firme de securitate, potrivit acestuia.
Oficialul nu a precizat câţi bani au fost plătiţi sau în ce parte a ţării se întâmplă acest lucru.
Contractorii au desfăşurat peste 40.000 de transporturi în Afganistan, de la mijlocul lui2009, conform statisticilor oficiale.
Majoritatea bunurile şi materialelor, inclusiv vehicule militare americane, sunt trimise prin Pakistan la baza aeriană Bagram şi apoi distribuite la mai multe sute de baze şi avanposturi americane.
O altă anchetă a Congresului, care va fi dată publicităţii marţi, ridică semne de întrebare similare în legătură cu un contract în valoare de 2,16 miliarde de dolari pentru trans