Cel de-al patrulea număr al revistei de benzi desenate „Rahan“ , intitulat „Ucigaşul de mamuţi“, poate fi achiziţionat, începând de astăzi, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 7,95 lei.
Pe lângă povestirile dinamice care se pot citi în revistă, se vor putea găsi şi două reportaje, dublate de imagini spectaculoase, despre triburi şi obiceiurile lor. În prima istorioară desenată, neînfricatul Rahan, „fiul vremurilor sălbatice“, descoperă în toiul nopţii, în junglă, un băiat care stătea în poziţia lotus şi care râdea de unul singur.
„Acest vânător este destul de tânăr, dar înţelepciunea i-a părăsit, deja, spiritul“, îşi spune Rahan, care vrea să se apropie de el.
Imediat cum atinge pământul, Rahan începe să se scufunde într-o mlaştină din care se vede incapabil să mai iasă. Îi cere ajutorul tânărului, dar acesta rămâne impasibil.
Florin Bâzdoacă, elev la Grupul Şcolar Energetic, nu ratează niciun volum din colecţia Rahan. „Sunt reviste interesante. Am depăşit perioada copilăriei, însă le iau pentru un copil care îmi este foarte drag. Trebuie să recunosc că mă uit şi eu peste ele. Băiatul adoră să colecţioneze acele abţibilduri“, a declarat tânărul.