HP a lansat, astăzi, un sistem de imprimare care include noile cartușe de cerneală, variantele standard şi XL, compatibile cu noile imprimante Deskjet.
Cu ajutorul imprimantei multifuncţionale "HP All-in-One Deskjet 2050" clienții pot scana, imprima și copia, instalarea acesteia fiind realizată, în mai puţin de şapte minute, cu software-ul îmbunătățit pentru instalare rapidă, care ocupă mai puțin spațiu pe hard diskul utilizatorului, potrivit unui comunicat al companiei.
"HP apreciază că situația economică curentă i-a determinat pe clienții noștri să devină mai atenți la costuri," a spus David Joseph Ryan, vice-președinte Inkjet & Web Solutions, Imaging & Printing Group, din cadrul HP.
Astfel, echipamentul "HP All-in-One Deskjet 2050" utilizează numai jumatate din energia consumată de predecesorul său, atunci când este în funcțiune și este certificat ENERGY STAR. Imprimanta este livrată într-o pungă reutilizabilă, pe care clienții o pot folosi pentru cumpărături, după ce și-au despachetat imprimanta. De asemenea, cartușele de cerneală HP 301 sunt confecționate, în proporție de până la 77%, din plastic reciclat provenit de la componentele de cartuse HP şi alte materiale reciclabile, ca recipientele de apă.
Echipamentele prezentate şi consumabilele aferente vor fi disponibile prin magazinele partenerilor de retail și magazinele online, din data de 1 iulie 2010. În ceea ce priveşte preţul, potrivit informaţiilor furnizate de HP, imprimanta costă 55 de euro, fără TVA, la care se adaugă costul cartuşului.
Emilia Olescu
HP a lansat, astăzi, un sistem de imprimare care include noile cartușe de cerneală, variantele standard şi XL, compatibile cu noile imprimante Deskjet.
Cu ajutorul imprimantei multifuncţionale "HP All-in-One Deskjet 2050" clienții pot scana, imprima și copia, instalarea acesteia fiind realizată, în mai puţ