Doi clujeni şi-au pierdut viaţa, după ce au fost luaţi de ape. În plus, ploile au distrus sute de gospodării şi hectare de culturi. Hidrologii au instituit cod portocaliu de viitură pe râuri din judeţele Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Bihor, valabil până după-amiază.
Inundaţiile din ultimele zile au făcut ravagii în toate regiunile. La Cluj, două persoane au decedat şi 500 de gospodării au fost inundate. Cea mai gravă situaţie este în oraşul clujean Huedin, unde 250 de gospodării şi 250 de hectare de teren au fost inundate. Ieri-dimineaţă, o clujeancă de 84 de ani din comuna Apahida a fost găsită înecată.
Mai citiţi şi:
Tabără pentru copii din zonele din Ungaria afectate de inundaţii, în Covasna
IGSU: 32 de localităţi din zece judeţe ale ţării au fost afectate de inundaţii şi furtuni în ultimele două zile
Pericol pe Dunăre: La Galaţi, fluviul a depăşit cota de inundaţie
La Morlaca, o echipă de scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj caută corpul neînsufleţit al lui Gabriel Ionuţ Petrea, 23 de ani, din localitatea Dealul Negru, dispărut luni seară. Acesta a fost luat de viitură în timp ce era în maşină.
La Iaşi, două surori sunt în stare gravă după ce au fost trăsnite de fulger. Pagubele furtunii de ieri sunt evaluate la peste 100.000 de lei la Alba, unde subsolurile au fost inundate, iar maşinile şi acoperişurile distruse.
Mica Vienă a devenit Mica Veneţie
O ploaie torenţială care nu a durat mai mult de o oră a băgat Timişoara sub ape. Zeci de maşini au fost blocate pe străzi din cauza şuvoaielor. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat a primit peste 200 de solicitări de la timişoreni. Demisolul celui mai mare mall din regiune a fost inundat. Apa avea peste zece centimetri, fapt pentru care toţi clienţii au fost evacuaţi.
VEZI AICI GALERIE FOTO
Potopul a lovi