Până când să se bucure România că a scăpat de ăştia, conform noului obicei japonez, divorţ cu sindrofie, în cadrul căreia părţile, care şi-au jurat solidaritate veşnică, îşi fac pulbere verighetele, până atunci, deci, diversiunile puterii se vor ţine lanţ.

Pentru ca lumea să mai uite de strategia forestieră a Guvernului, de a tăia orice şi a pune totul la pământ, se vor ţine întâlniri secrete preşedinte-Guvern şi la Snagov, şi la Bamboo, şi la Peleş, şi în hrubele lui Ştefan cel Mare, şi în adâncul Dâmbovicioarei. Pentru ca noi să credem că acolo, în sânul Guvernului, se petrec chestii dramatice, misterioase, se fac exorcizări zguduitoare, cu tăieri de vile şi naţionalizări de hectare, că jipanele şi bemveurile se vor integra în Programul Rabla contra Loganuri.

În consecinţă, diversiunile coapte la Cotroceni se vor organiza până în toamnă, când, vorba repărilor, speranţa, care îndeobşte moare ultima, va fi de mult în putrefacţie. Şi atunci, parcările cu surle şi tobe la Peleş sau în faţa Peşterii Muierii în vederea întâlnirii partidului cu preşedintele cu scopul unui harakiri parţial au menirea să convingă bizonul că preşedintele îi face dreptate. Bizonul e substantivul colectiv care ne reprezintă cel mai bine când ne instalăm somnolent în starea de solidaritate.

Bizonul este o masă amorfă care protestează cu manele după ce a semnat tabelele convocatoare scrise de managerii sindicali cu creionul chimic muiat în gură, ca să pară muncitoreşte: o ceată la Guvern, două pâlcuri la Cotroceni.

Reiau. Şi atunci bizonul crede că ăştia s-au dat pe brazdă, că i-au răpus remuşcările, că au făcut umflături acolo unde-i doare: în coate, pixuri, dosuri. Iar de acolo, din adâncul muntelui sau codrului unde se întâlnesc monştrii sacri ai puterii, preşedintele, conştiinţa curată a moluscăi numite Guvern, iar va cere lidericilor să facă un efor